(1) În cariera profesională, în urma rezultatelor obținute la evaluarea activității profesionale, polițiștii de penitenciare au dreptul de a avansa în funcție și în grad profesional conform prevederilor prezentei legi.
(2) Avansarea în funcții publice de execuție vacante a polițiștilor de penitenciare, care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, se face pe bază de concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare.
(3) Avansarea polițiștilor de penitenciare într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din stat se face fără examen, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției.
(4) Avansarea în gradele profesionale se face de către:
a) Președintele României, pentru gradele de chestor de poliție penitenciară, chestor principal de poliție penitenciară, chestor șef adjunct de poliție penitenciară și chestor șef de poliție penitenciară, la propunerea ministrului justiției;
b) ministrul justiției, pentru ofițerii din sistemul administrației penitenciare;
c) directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru agenții din sistemul administrației penitenciare.
(5) Polițiștii de penitenciare se avansează în gradul profesional următor dacă au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut și la ultimele două evaluări ale activității profesionale anuale din cadrul stagiului minim în gradul deținut au obținut calificativul de cel puțin „bun“.
(6) Polițiștii de penitenciare pot fi avansați în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim, dacă au fost apreciați în ultimul an cu calificativul „excepțional“ și dacă au efectuat jumătate din stagiul minim în grad. Persoanele prevăzute la art. 108 , la împlinirea stagiului minim în gradul profesional, pot fi avansate în gradul profesional următor fără a fi necesară îndeplinirea condiției privind existența evaluării activității profesionale anuale.
(6¹) Polițiștii de penitenciare pot fi avansați în gradul profesional următor, în mod excepțional, pentru merite deosebite legate de înlăturarea/prevenirea efectelor în caz de calamități, pandemii, catastrofe, revolte sau alte evenimente negative de amploare, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (5) .
(7) Pentru obținerea gradului profesional de chestor de poliție penitenciară este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.
(8) Comisarii șefi de poliție penitenciară în activitate, care au o vechime în gradul profesional de minimum 5 ani și au fost încadrați, în această perioadă, cel puțin 3 ani în funcții prevăzute în statele de organizare cu grad profesional de chestor de poliție penitenciară și care au fost apreciați în ultimii 3 ani cu calificativul de cel puțin „foarte bun“, la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, în condițiile legii, pot fi avansați în gradul profesional de chestor de poliție penitenciară și le vor înceta raporturile de serviciu cu noul grad profesional, potrivit competențelor și criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției.
(9) Personalul care a avut calitatea de funcționar public cu statut special, polițist de penitenciare sau cadru militar în activitate, în sistemul administrației penitenciare, căruia i-au încetat raporturile de serviciu sau a fost trecut în rezervă/retragere, poate fi avansat în gradul militar imediat următor, în cadrul aceleiași categorii, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției. Competența avansării în gradele de general în rezervă revine Președintelui României, respectiv ministrului justiției pentru celelalte grade în rezervă.