LexistoriaDreptul la drept.

Constituirea și componența comisiilor de disciplină

Azi

Legea 145/2019 · 13 articole

Articolul 153

(1) Comisia de disciplină de la nivelul Ministerului Justiției se constituie prin ordin al ministrului justiției.

(2) Comisia de disciplină de la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor se constituie prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(3) Comisia de disciplină de la nivelul fiecărei unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se constituie prin decizie a conducătorului unității.

Articolul 154

(1) Comisia de disciplină este formată din președinte și 4 membri titulari.

(2) Pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna un președinte supleant și cel puțin 4 membri supleanți.

Articolul 155

(1) Membrii titulari ai comisiei de disciplină sunt desemnați astfel:

a) 2 membri, de către conducătorul unității, conform competențelor de gestiune a resurselor umane prevăzute de lege;

b) 2 membri, de către organizația sindicală reprezentativă la nivelul unității. În situația în care organizațiile sindicale nu sunt reprezentative, cei 2 membri vor fi desemnați de acestea, cu condiția ca numărul membrilor acestora în cadrul unității, cumulat, să reprezinte majoritatea simplă din numărul polițiștilor de penitenciare din respectiva unitate.

(2) În cazul în care polițiștii de penitenciare nu sunt organizați în sindicat sau nu sunt îndeplinite condițiile de la alin. (1) lit. b) teza a doua, membrii titulari ai comisiei de disciplină vor fi desemnați prin votul majorității polițiștilor de penitenciare din respectiva unitate. Alegerea reprezentanților se face prin vot secret.

(3) Desemnarea membrilor supleanți se face cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2) .

Articolul 156

Desemnarea președintelui comisiei de disciplină și a supleantului acestuia se face de către conducătorul unității, conform competențelor de gestiune a resurselor umane prevăzute de lege, în urma consultării organizației sindicale reprezentative ori a polițiștilor de penitenciare din unitate, dacă aceștia nu sunt organizați în sindicat. Președintele supleant al comisiei de disciplină nu se desemnează din rândul membrilor titulari sau al membrilor supleanți.

Articolul 157

(1) Președintele, președintele supleant, membrii titulari și membrii supleanți ai comisiei de disciplină se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea numirii pentru un nou mandat cu aceeași durată.

(2) Președintele, președintele supleant, membrii titulari și membrii supleanți ai comisiei de disciplină își exercită mandatul de la data emiterii actului administrativ de constituire a comisiei de disciplină până la data expirării acestuia sau înainte de termen, în condițiile prevăzute de lege. În cazul încetării mandatului înainte de termen, noul președinte al comisiei de disciplină ori, după caz, noul membru titular ori supleant continuă mandatul persoanei pe care a înlocuit-o.

(3) Cu 35 de zile lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină se va proceda la constituirea unei noi comisii de disciplină, în condițiile prezentului capitol. În acest scop, conducătorul unității va comunica organizației sindicale reprezentative a polițiștilor de penitenciare din cadrul unității ori, după caz, polițiștilor de penitenciare din unitatea respectivă, cu cel puțin 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, solicitarea privind desemnarea membrilor titulari și supleanți ai comisiei de disciplină, potrivit art. 155 .

(4) În situația în care, cu 7 zile lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, organizația sindicală reprezentativă a polițiștilor de penitenciare din cadrul unității ori, după caz, majoritatea polițiștilor de penitenciare din unitatea respectivă nu a desemnat cei 2 membri titulari ai comisiei prevăzuți la art. 155 alin. (1) lit. b) , precum și membrii supleanți corespunzători, desemnarea acestora se face de conducătorul unității.

Articolul 158

Nu poate fi membru în comisia de disciplină polițistul de penitenciare care se află în una dintre următoarele situații de incompatibilitate:

a) este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu persoanele care au competența legală de a numi membri în comisia de disciplină, cu persoanele care au competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară sau cu ceilalți polițiști de penitenciare desemnați membri în comisie;

b) a fost sancționat disciplinar, iar sancțiunea disciplinară nu a fost radiată, în condițiile legii;

c) este condamnat sau față de acesta s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei prin hotărâre judecătorească definitivă.

Articolul 159

Președintele și membrii titulari ai comisiei de disciplină, pentru activitatea desfășurată în cadrul acesteia, au dreptul la o indemnizație lunară de 5% din salariul de funcție al fiecăruia, care se acordă în lunile în care comisia de disciplină își desfășoară activitatea. De indemnizația de 5% beneficiază și președintele supleant, și membrii supleanți pentru lunile când au activat în comisiile de disciplină. Indemnizația se acordă de către unitatea în cadrul căreia este organizată comisia de disciplină.

Articolul 160

(1) Poate fi desemnat președinte al comisiei de disciplină un polițist de penitenciare definitiv care îndeplinește următoarele condiții:

a) are gradul profesional de cel puțin subcomisar de poliție penitenciară;

b) are, de regulă, studii superioare juridice;

c) are o bună reputație profesională;

d) nu se află în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 158 .

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) , în situația în care nu pot fi desemnați ofițeri cu gradul profesional de cel puțin subcomisar de poliție penitenciară, președinte al comisiei de disciplină poate fi desemnat un ofițer cu grad profesional mai mic.

Articolul 161

(1) Mandatul de membru al comisiei de disciplină se suspendă în următoarele situații:

a) s-a suspendat raportul de serviciu al acestuia sau a fost detașat în cadrul altei unități sau instituții publice;

b) a săvârșit o faptă care face obiectul cercetării comisiei de disciplină, de la data la care comisia a stabilit vinovăția;

c) s-a pronunțat în orice mod cu privire la fapta sesizată, anterior soluționării cauzei;

d) a sesizat comisia de disciplină cu o sesizare îndreptată împotriva unui polițist de penitenciare, în ceea ce privește soluționarea cauzei respective;

e) este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu polițistul de penitenciare a cărui faptă a fost sesizată și se află pe rolul comisiei de disciplină.

(2) Cererea de suspendare se formulează, în scris, de orice persoană care poate dovedi existența situațiilor prevăzute la alin. (1) și se înaintează președintelui comisiei de disciplină.

(3) În termen de 3 zile de la înregistrarea cererii de suspendare, comisia de disciplină se pronunță cu privire la existența situațiilor prevăzute la alin. (1) , precum și cu privire la suspendarea mandatului.

(4) Membrii comisiei de disciplină care știu că există un motiv de suspendare a mandatului lor au obligația să formuleze cerere de suspendare, în scris, care se înaintează președintelui comisiei.

(5) Cererea de suspendare produce efecte de la data constatării existenței uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) prin raportul comisiei de disciplină. Cu privire la participarea celui în cauză la ședința comisiei de disciplină care are ca obiect constatarea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) în privința mandatului său, cererea de suspendare produce efecte de la data depunerii.

(6) Raportul comisiei de disciplină se aduce de îndată la cunoștință persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, persoanei care a formulat cererea de suspendare, precum și persoanei vizate prin cererea de suspendare.

(7) Președintele comisiei de disciplină va lua măsuri de înlocuire a membrului titular suspendat cu unul dintre membrii supleanți corespunzători.

(8) Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la încetarea cauzei care a determinat-o.

Articolul 162

(1) Mandatul de membru al comisiei de disciplină încetează înainte de termen în următoarele situații:

a) renunțarea la calitatea de membru;

b) mutarea în cadrul altei unități ori transferul la altă instituție publică;

c) încetarea raporturilor de serviciu ori punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa;

d) aplicarea unei sancțiuni disciplinare;

e) detașarea în cadrul altei unități sau instituții publice ori suspendarea raportului de serviciu al acestuia pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutive;

f) intervenția unei situații de incompatibilitate dintre cele prevăzute la art. 158 ;

g) desființarea comisiei de disciplină.

(2) Cererea de renunțare la calitatea de membru se înaintează președintelui comisiei de disciplină și produce efecte după 5 zile de la înregistrare, dacă președintele acesteia, de comun acord cu solicitantul, nu a stabilit un termen mai scurt.

(3) Încetarea mandatului de membru al comisiei de disciplină se constată printr-un referat al președintelui, care se aduce de îndată la cunoștința persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină.

Articolul 163

(1) Prevederile art. 161 și art. 162 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și președintelui comisiei de disciplină.

(2) Cererea de suspendare a mandatului președintelui comisiei de disciplină se formulează, în scris, de orice persoană care poate dovedi existența situațiilor prevăzute la art. 161 alin. (1) . Președintele comisiei de disciplină are obligația să formuleze cerere de suspendare dacă știe că există un motiv de suspendare a mandatului său.

(3) Cererea de suspendare se adresează persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, care verifică dacă în cuprinsul cererii se regăsește vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 161 alin. (1) și emite actul prin care se suspendă mandatul președintelui comisiei de disciplină. Actul prin care se suspendă mandatul președintelui comisiei de disciplină se aduce de îndată la cunoștința persoanei care a formulat cererea de suspendare, precum și președintelui comisiei de disciplină.

(4) Încetarea mandatului președintelui comisiei de disciplină se constată de către persoana prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, care verifică existența situațiilor prevăzute la art. 162 alin. (1) și emite actul prin care constată încetarea mandatului președintelui comisiei de disciplină.

(5) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și supleantului președintelui comisiei de disciplină.

Articolul 164

(1) În cazul suspendării sau încetării mandatului unui membru titular al comisiei de disciplină, atribuțiile acestuia se vor exercita de unul dintre membrii supleanți corespunzători.

(2) În cazul suspendării sau încetării mandatului președintelui comisiei de disciplină, atribuțiile acestuia vor fi exercitate de supleantul prevăzut la art. 156 .

(3) În cazul în care comisia de disciplină nu poate fi constituită prin utilizarea membrilor supleanți sau, după caz, a supleantului președintelui, se va proceda la desemnarea altor membri sau membri supleanți ori a președintelui sau a supleantului acestuia, după caz, în condițiile prezentului capitol, care vor exercita atribuțiile de membru al comisiei de disciplină cu caracter temporar sau permanent, după caz.

(4) Membrii titulari sunt înlocuiți de membrii supleanți corespunzători și în următoarele situații:

a) absentează de la serviciu;

b) se află în misiune sau primesc o dispoziție scrisă din partea conducătorului unității de a exercita o altă activitate ce nu suferă amânare.

(5) Absența nejustificată de la ședințele comisiei de disciplină constituie abatere disciplinară.

Articolul 165

(1) Comisia de disciplină are un secretar titular și un secretar supleant, numiți prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină, care au, de regulă, studii superioare juridice. Secretarul titular și supleantul acestuia nu sunt membri ai comisiei de disciplină.

(2) Prevederile art. 157-159 , art. 161 , 162 și 164 sunt aplicabile în mod corespunzător și secretarului titular și supleantului acestuia. Suspendarea și încetarea mandatului secretarului titular și al supleantului acestuia se constată de către persoana care are competența de numire a comisiei de disciplină.

Secțiunea 1 — Constituirea și componența comisiilor de disciplină · Legea 145/2019 · Lexistoria