Organele de conducere și control ale fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București sunt:
a) consiliul de conducere;
b) comisia de cenzori.
Legea 146/2002 · 14 articole
Organele de conducere și control ale fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București sunt:
a) consiliul de conducere;
b) comisia de cenzori.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
(1) Adunarea generală este forul suprem de conducere al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București, din care fac parte, în baza liberului consimțământ, reprezentanți delegați din partea fiecărei structuri de tineret de tip asociativ, cu personalitate juridică, care are sediul în unitatea administrativ-teritorială respectiva, își exprima adeziunea la scopurile fundației și îndeplinește criteriile de admitere prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Organizațiile de tineret aparținând partidelor și formatiunilor politice nu pot delega reprezentanți în cadrul adunării generale a fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București.
(3) Structurile de tineret de tip asociativ prevăzute la alin. (1), indiferent de numărul filialelor, au dreptul de a desemna câte un singur reprezentant delegat cu drept de vot în adunarea generală.
(4) La adunarea generală pot participa, fără drept de vot, câte un reprezentant delegat de direcția pentru tineret și sport judeteana, respectiv de Direcția pentru tineret și sport a municipiului București, precum și de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
Adunarea generală are următoarele atribuții principale:
a) alege și revoca membrii consiliului de conducere pe funcții;
b) alege și revoca membrii comisiei de cenzori pe funcții;
c) aproba și modifica propriul regulament intern de organizare și funcționare, în limitele legii;
d) aproba planul strategic privind programele și activitățile fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
e) aproba bugetul de venituri și cheltuieli al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
f) aproba raportul anual de activitate al consiliului de conducere și bilanțul contabil al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
g) aproba raportul anual al comisiei de cenzori cu privire la verificarea și certificarea bilanțului contabil al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
h) aproba investițiile propuse de consiliul de conducere;
i) stabilește, după caz, indemnizații pentru membrii consiliului de conducere și ai comisiei de cenzori ale fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
j) exercita orice alte atribuții prevăzute în lege sau în regulamentul intern de organizare și funcționare.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
(1) Adunarea generală se întrunește o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea consiliului de conducere sau la cererea a cel puțin unei treimi din numărul membrilor adunării generale.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, convocările adunărilor generale se vor face cu cel puțin 15 zile înaintea desfășurării acestora și vor fi însoțite de doua anunțuri în presa locală.
(3) Adunarea generală se considera legal întrunită, la prima convocare, numai în prezenta a cel puțin două treimi din totalul membrilor săi. În situația în care nu se întrunește cvorumul necesar, se va face o noua convocare în termen de maximum 7 zile. În acest caz adunarea generală se considera legal întrunită, indiferent de numărul reprezentanților delegați prezenți.
(4) Alte reguli privind organizarea și funcționarea adunării generale se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi și prin regulamentul intern de organizare și funcționare.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
(1) Hotărârile adunării generale se adoptă cu majoritatea simpla a reprezentanților delegați cu drept de vot prezenți.
(2) Hotărârile adoptate de adunarea generală în limitele legii și ale regulamentului intern de organizare și funcționare sunt obligatorii pentru toți membrii săi.
(3) Hotărârile adunării generale contrare legii sau dispozițiilor din regulamentul intern de organizare și funcționare pot fi atacate în justiție de oricare dintre structurile de tineret de tip asociativ cu reprezentanți delegați în adunarea generală, în termen de maximum 30 de zile de la data adoptării lor.
(4) Reprezentanții delegați ai structurilor de tineret în cadrul adunării generale sunt răspunzători, potrivit legii, pentru hotărârile care contravin actelor normative în vigoare.
(1) Conducerea fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București este asigurată de un consiliu alcătuit din 5 membri, dintre care:
a) 3 numiți de consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București;
b) 2 aleși din rândul structurilor asociative de tineret reprezentative la nivelul unității administrativ-teritoriale respective, care își exprima adeziunea la scopul fundației.
(2) În termen de 30 de zile de la constituire, consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, are obligația de a numi cei 3 membri prevăzuți la alin. (1) lit. a). Mandatul celor numiți anterior încetează de drept la data numirii noilor membri.
(3) În termenul prevăzut la alin. (2) structurile asociative de tineret au obligația de a alege membrii prevăzuți la alin. (1) lit. b).
(4) Membrii consiliului de conducere vor fi propuși din rândul persoanelor cu experiența în domeniul tineretului, cu probitate profesională și care nu sunt membri ai unor partide politice.
(5) Consiliul de conducere este format din:
a) președinte;
b) vicepreședinte;
c) secretar;
d) 2 membri.
(6) Consiliul de conducere deliberează valabil în prezenta majorității membrilor săi, iar hotărârile se adopta cu minimum 3 voturi. Fiecare membru dispune de un vot, iar în caz de paritate de voturi, votul președintelui este decisiv.
(7) Procedura de numire și alegere a membrilor consiliului de conducere, cazurile de încetare a mandatului acestora, precum și organizarea și funcționarea consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(1) Consiliul de conducere are următoarele atribuții principale:
a) asigura conducerea fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
b) asigura buna administrare și integritatea patrimoniului fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
c) organizează și asigura conducerea contabilității valorilor și a operațiunilor financiar-patrimoniale ale fundației județene pentru tineret sau a municipiului București, potrivit normelor legale;
d) stabilește sumele alocate de fundația pentru tineret județeana sau a municipiului București pentru susținerea programelor proprii sau pentru sprijinirea structurilor de tineret în realizarea programelor acestora;
e) hotărăște asupra organigramei și statului de funcții ale personalului salarizat al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
f) aproba grila de salarizare pentru personalul angajat al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
g) hotărăște cu privire la stabilirea de raporturi ale fundației județene pentru tineret sau a municipiului București cu autoritățile statului sau cu serviciile descentralizate ale acestora;
h) are drept de control, conform legii și regulamentului intern de organizare și funcționare, în toate compartimentele de activitate ale fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
i) alege și revoca membrii comisiei de cenzori pe funcții;
j) aproba și modifica propriul regulament intern de organizare și funcționare, în limitele legii și ale regulamentului de aplicare a prezentei legi;
k) aproba planul strategic privind programele și activitățile fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
l) aproba bugetul de venituri și cheltuieli al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
m) aproba bilanțul contabil al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
n) aproba raportul anual al comisiei de cenzori cu privire la verificarea și certificarea bilanțului contabil al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
o) aproba planul de investiții al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București și efectuarea acestora;
p) exercita alte atribuții prevăzute în lege, în regulamentul de aplicare a prezentei legi sau în regulamentul intern de organizare și funcționare.
(2) Membrii consiliului de conducere sunt răspunzători, potrivit legii, pentru adoptarea hotărârilor ce contravin actelor normative în vigoare.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
(1) În vederea alegerii membrilor consiliului de conducere fiecare structura de tineret de tip asociativ, cu drept de reprezentare în adunarea generală, poate depune pentru fiecare funcție o singura candidatura, fără a putea însă cumula mai multe funcții.
(2) Procedurile de alegere, respectiv de revocare, a membrilor consiliului de conducere sunt prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Membrii consiliului de conducere participa fără drept de vot la adunarea generală. Structurile de tineret ai căror reprezentanți delegați au fost aleși în consiliul de conducere desemnează în locul acestora alți reprezentanți delegați cu drept de vot în adunarea generală.
(4) Membrii consiliului de conducere sunt răspunzători, potrivit legii, pentru adoptarea hotărârilor ce contravin actelor normative în vigoare.
(5) În cazul încălcării regulamentului intern de organizare și funcționare sau al aducerii de prejudicii morale ori materiale fundației județene pentru tineret sau a municipiului București, membrii consiliului de conducere pot fi revocați individual sau în bloc, după caz, de către adunarea generală.
(6) Procedurile de convocare și atribuțiile specifice ale membrilor, precum și alte reguli privind organizarea și funcționarea consiliului de conducere se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi și prin regulamentul intern de organizare și funcționare.
(1) Președintele fundației județene pentru tineret sau a municipiului București are următoarele atribuții principale:
a) reprezintă fundația în raporturile cu persoanele fizice sau juridice din țara și din străinătate;
b) informează structurile asociative de tineret reprezentative din județ referitor la activitatea consiliului de conducere;
c) conduce lucrările consiliului de conducere;
d) semnează hotărârile consiliului de conducere;
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulamentul de aplicare al prezentei legi, precum și de regulamentul intern de organizare și funcționare.
(2) În cazul imposibilității exercitării atribuțiilor de către președintele fundației, consiliul de conducere deleagă atribuțiile acestuia vicepreședintelui sau, în situații excepționale, unui alt membru al consiliului de conducere.
Consiliul de conducere al fundațiilor județene pentru tineret sau a municipiului București nu are dreptul ca prin deciziile sau hotărârile luate să se implice în activitatea interna a structurilor asociative de tineret, reprezentative la nivelul județului.
(1) Comisia de cenzori exercita controlul financiar intern al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București, supraveghează și controlează activitățile contabile și verifica modul de administrare a întregului patrimoniu, în condițiile legii.
(2) Comisia de cenzori este alcătuită din 3 membri numiți de consiliul de conducere, președintele fiind, în mod obligatoriu, un expert contabil.
(3) Membrii consiliului de conducere nu pot fi și membri ai comisiei de cenzori.
Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale:
a) verifica modul în care este administrat patrimoniul fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
b) întocmește rapoarte și le prezintă consiliului de conducere, la solicitarea acestuia;
c) întocmește și propune consiliului de conducere, spre aprobare, raportul anual propriu cu privire la verificarea și certificarea bilanțului contabil al fundației județene pentru tineret sau a municipiului București;
d) participa la ședințele consiliului de conducere, fără drept de vot;
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor prezentei legi, precum și de regulamentul intern de organizare și funcționare.
Normele de desemnare, procedurile de convocare și atribuțiile specifice ale membrilor, precum și alte reguli privind organizarea și funcționarea comisiei de cenzori se stabilesc prin regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor prezentei legi și prin regulamentul intern de organizare și funcționare.
Fundațiile județene pentru tineret sau a municipiului București colaborează între ele, cu alte structuri de tineret de tip asociativ, cu direcția pentru tineret și sport județeana respectiva sau a municipiului București, cu Ministerul Tineretului și Sportului și cu instituțiile specializate în domeniu.