(1) În situația generării unei alerte de defecțiune, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată:

a) să rămână sau să revină în imobil, dacă este în executarea măsurii arestului la domiciliu;

b) să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu, în alte situații decât cele prevăzute la lit. a) ;

c) să contacteze telefonic organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia;

d) după caz, să se îndepărteze de persoana protejată.

(2) În situația generării unei alerte de defecțiune este contactată și persoana protejată.

(3) Prevederile art. 27 alin. (2) și (3) , art. 28 alin. (2) și (3) și art. 29 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) În situația generării unei alerte de defecțiune cu ocazia monitorizării electronice realizate în condițiile art. 1 alin. (2) lit. f) , persoana supravegheată este obligată să contacteze organul de supraveghere și să urmeze instrucțiunile acestuia.