(1) Prezenta lege stabilește regimul juridic al documentelor în formă electronică ce conțin date privind operațiunile economice de schimb sau vânzare de bunuri ori servicii între persoane care emit și primesc facturi, bonuri fiscale sau chitanțe în formă electronică.
(2) Facturile, bonurile fiscale și chitanțele în formă electronică constituie documente justificative în înțelesul Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prezenta lege se aplică persoanelor stabilite în România, în înțelesul prevederilor titlului VI din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și care desfășoară activități economice pe teritoriul României.