(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, efectuarea activității de testare cu teste rapide antigen din proba nazofaringiană în vederea depistării infecției cu SARS-CoV-2 se face de către farmaciile comunitare și oficinele comunitare rurale aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al furnizorului de medicamente în cadrul căreia funcționează farmacia comunitară/oficina comunitară rurală. Modelul de contract, documentele în baza cărora se încheie contractul, condițiile de raportare și validare a activităților realizate și modalitatea de plată se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
(2) Activitatea de testare prevăzută la alin. (1) se realizează în cadrul farmaciilor comunitare/oficinelor comunitare rurale avizate de către direcțiile de sănătate publică, respectiv a municipiului București, în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 644/2021 privind activitatea de testare în farmacii comunitare și oficine comunitare rurale, utilizând teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, cu completările ulterioare.