În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 2 , Muzeul are următoarele atribuții principale:
a) colecționarea de documente și mărturii cu privire la biografiile și personalitățile membrilor familiei Brătianu;
b) elaborarea, coordonarea, precum și participarea, prin reprezentanți, la programe și/sau proiecte de cercetare, stagii de pregătire și instruire în domeniul specific;
c) stabilirea de relații de tip parteneriat public-privat cu persoane fizice sau juridice din țară și din străinătate, organizații neguvernamentale etc.;
d) efectuarea de studii și cercetări pentru aprofundarea cunoașterii importanței familiei Brătianu în dezvoltarea României;
e) organizarea de activități de cercetare științifică, conferințe, expoziții sau seminare cu caracter educativ;
f) editarea și publicarea de studii, cărți, articole, corespondență, memorie fotografică, colecții de documente, albume fotografice privind personalitățile membrilor familiei Brătianu;
g) achiziționarea ori acceptarea cu titlu de donație de obiecte, fotografii, documente sau publicații care au aparținut ori constituie materiale documentare privind viața membrilor familiei Brătianu.