LexistoriaDreptul la drept.

Cerințe generale ale legislației alimentelor

Azi

Legea 150/2004 · 10 articole

Articolul 15

Pentru realizarea siguranței alimentelor trebuie respectate următoarele cerințe:

a) alimentele nu trebuie puse pe piață dacă nu sunt sigure;

b) alimentele sunt considerate nesigure dacă sunt dăunătoare pentru sănătate sau improprii pentru consum uman;

c) pentru a determina dacă un aliment este nesigur se va ține seama de condițiile normale de utilizare a alimentelor de către consumator la fiecare etapă a producerii, prelucrării și distribuției, precum și de informațiile furnizate consumatorului, incluzând informațiile de pe etichetă sau alte informații generale puse la dispoziție consumatorului, privind evitarea efectelor specifice dăunătoare sănătății, determinate de un anumit aliment sau de o categorie de alimente;

d) pentru a se determina dacă un aliment este dăunător sănătății trebuie avute în vedere nu numai efectele probabile imediate și/sau pe termen scurt și/sau pe termen lung ale acelui aliment asupra sănătății persoanei care îl consumă, ci și efectele asupra generațiilor viitoare, posibilele efecte toxice cumulative, precum și sensibilitatea deosebită cu privire la sănătatea unei categorii specifice de consumatori atunci când alimentele sunt destinate acelei categorii de consumatori;

e) pentru a se determina dacă un aliment este impropriu pentru consum uman trebuie avut în vedere dacă alimentul este inacceptabil pentru consumul uman în conformitate cu destinația de utilizare a acestuia, din motive de contaminare determinate de factori externi sau nu, de alterare, deteriorare ori degradare;

f) în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, șarjă sau transport de alimente din aceeași clasă ori cu aceeași descriere, se presupune că toate alimentele din respectivul lot, șarjă sau transport sunt, de asemenea, nesigure, în afara cazului în care, în urma unei evaluări detaliate, nu există nicio dovadă care să indice că și restul lotului, șarjei sau transportului este nesigur;

g) alimentele ce satisfac prevederile legislative specifice care reglementează siguranța alimentelor sunt considerate că nu reprezintă un risc cu privire la aspectele la care se referă legislația respectivă;

h) conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui aliment nu va împiedica Autoritatea, împreună cu celelalte autorități competente în domeniul siguranței alimentelor, atunci când este cazul, să ia măsuri corespunzătoare pentru a impune restricții privind punerea pe piață a acestuia sau să solicite retragerea acestuia de pe piață, în cazul în care există motive de a se suspecta că, în pofida unei asemenea conformități, alimentul este nesigur.

Articolul 16

Cerințele privind siguranța hranei pentru animale sunt:

a) hrana pentru animale nu va fi pusă pe piață sau utilizată în hrana animalelor destinate producției de alimente decât dacă este sigură;

b) hrana pentru animale este considerată nesigură pentru scopul utilizării acesteia, dacă este estimată a avea un efect dăunător pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor ori face ca alimentele derivate din animalele destinate producției de alimente să devină nesigure pentru consum uman;

c) în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificată ca nesatisfăcând cerințele privind siguranța hranei pentru animale este parte dintr-un lot, șarjă sau transport de hrană pentru animale din aceeași clasă ori cu aceeași descriere, se presupune că toată hrana pentru animale din lot, șarjă sau transport este afectată, în afara cazului în care, în urma realizării unei evaluări detaliate, nu există nicio dovadă că restul lotului, șarjei sau transportului nu satisface cerințele de siguranță a hranei pentru animale;

d) hrana pentru animale ce este conformă cu prevederile legislative specifice care reglementează siguranța hranei pentru animale este considerată a fi sigură cu privire la aspectele la care se referă legislația respectivă;

e) conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specifice aplicabile acesteia nu va împiedica Autoritatea, împreună cu celelalte autorități competente în domeniul siguranței alimentelor, atunci când este cazul, să ia măsuri corespunzătoare pentru a impune restricții privind punerea pe piață a acesteia sau de a solicita retragerea acesteia de pe piață, în cazul în care există motive de a se suspecta că, în pofida unei asemenea conformități, hrana pentru animale este nesigură.

Articolul 17

Fără a se aduce atingere prevederilor specifice ale legislației privind alimentele, etichetarea, publicitatea și prezentarea alimentelor și hranei pentru animale incluzând forma, aspectul sau ambalajul acestora, materialele utilizate pentru împachetare, modul de prezentare și cadrul în care sunt dispuse, precum și informațiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie să inducă în eroare consumatorul.

Articolul 18

(1) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să ia măsurile necesare ca alimentele și hrana pentru animale să îndeplinească cerințele legislației în domeniul alimentelor și al hranei pentru animale, care este relevantă pentru activitățile acestora, să verifice dacă aceste cerințe sunt realizate și să asigure implementarea sistemului de management al siguranței alimentelor conform principiilor privind analiza riscurilor și punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control Point - HACCP), în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției, în cadrul afacerilor aflate sub control propriu.

(2) Autoritatea trebuie să asigure aplicarea legislației în domeniul alimentelor. Aceasta coordonează activitatea autorităților competente în domeniul siguranței alimentelor, controlează și verifică respectarea legislației în domeniul alimentelor de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale, precum și implementarea sistemului de management al siguranței alimentelor conform principiilor privind analiza riscurilor și punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control Point - HACCP), în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției. În acest scop, Autoritatea trebuie să mențină un sistem de control și alte activități necesare în funcție de situație, incluzând activități de comunicare publică cu privire la siguranța și riscul alimentelor și hranei pentru animale, de supraveghere a siguranței alimentelor și a hranei pentru animale și alte activități de monitorizare care să acopere toate etapele producerii, prelucrării și distribuției.

(3) Măsurile și sancțiunile care se aplică în cazul încălcării prevederilor legislației privind alimentele și hrana pentru animale se stabilesc în condițiile legii. Măsurile și sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și descurajatoare.

Articolul 19

(1) Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate producției de alimente și a oricăror altor substanțe destinate ori preconizate a fi destinate încorporării în alimente sau în hrana pentru animale trebuie să fie stabilită în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției.

(2) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să fie capabili să identifice orice persoană de la care aceștia și-au procurat alimente, hrană pentru animale, animale destinate producerii de alimente sau orice substanță destinată ori preconizată a fi încorporată în alimente sau în hrană pentru animale. În acest scop, astfel de operatori trebuie să aibă în aplicare sisteme și proceduri care să le permită ca informațiile să fie puse la dispoziție Autorității, la solicitarea acesteia.

(3) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să aibă în aplicare sisteme și proceduri pentru a se identifica alte activități cărora le sunt destinate produsele lor. Aceste informații vor fi puse la dispoziție Autorității, la solicitarea acesteia.

(4) Alimentele sau hrana pentru animale, care sunt puse pe piață sau care sunt proprii pentru a fi puse pe piață, trebuie să fie etichetate ori identificate în mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea acestora, prin intermediul documentației sau informațiilor relevante, în conformitate cu cerințele și cu prevederile specifice.

Articolul 20

(1) În cazul în care un operator cu activitate în domeniul alimentar consideră sau are motive să creadă că un aliment pe care l-a importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit nu este în conformitate cu cerințele privind siguranța alimentelor, va iniția imediat procedurile de retragere a alimentului respectiv de pe piață dacă acesta nu se mai găsește sub controlul direct al acelui operator cu activitate în domeniul alimentar și va informa Autoritatea despre aceasta. În cazul în care produsul a ajuns la consumator, acesta trebuie să fie informat în mod eficient și exact de către operator privind motivul retragerii alimentului de pe piață și, dacă este necesar, operatorul va prelua de la acesta alimentele deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente în vederea asigurării unui nivel înalt de protecție a sănătății.

(2) Orice operator cu activitate în domeniul alimentar, responsabil pentru activități de vânzare cu amănuntul sau de distribuție, va iniția procedurile de retragere de pe piață a produselor care nu sunt în conformitate cu cerințele siguranței alimentelor, în limitele activității proprii, și va furniza informații în vederea asigurării trasabilității acestora, participând la acțiunile întreprinse de producători, procesatori și/sau de Autoritate.

(3) Orice operator cu activitate în domeniul alimentar va informa imediat Autoritatea în cazul în care consideră sau are motive să considere că un aliment pe care l-a pus pe piață poate fi dăunător pentru sănătatea oamenilor. Operatorii trebuie să informeze Autoritatea cu privire la măsurile luate pentru a preveni riscurile pentru consumatorul final și nu va împiedica ori descuraja nicio persoană să coopereze cu Autoritatea, în conformitate cu legislația națională și cu practicile juridice, în cazul în care această acțiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un aliment.

(4) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să colaboreze cu Autoritatea în ceea ce privește acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinat de alimentele pe care le furnizează sau le-au furnizat.

Articolul 21

(1) În cazul în care un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale consideră sau are motive să creadă că hrana pentru animale importată, produsă, prelucrată, fabricată sau distribuită nu satisface cerințele privind siguranța hranei pentru animale, acesta va iniția imediat procedurile de retragere a hranei în cauză de pe piață și va informa Autoritatea despre aceasta. În această situație sau în situația prevăzută la art. 16 lit. c), atunci când lotul, șarja sau transportul nu satisface cerințele de siguranță a hranei pentru animale, aceasta trebuie distrusă, în afara cazului în care Autoritatea decide altfel. Operatorul trebuie să informeze eficient și exact utilizatorii hranei pentru animale cu privire la motivul retragerii de pe piață a acesteia și, dacă este necesar, va recupera de la aceștia produsele deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente pentru a se obține un nivel înalt al protecției sănătății.

(2) Orice operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale, responsabil pentru activități de vânzare cu amănuntul sau de distribuție, va iniția procedurile de retragere de pe piață a produselor care nu sunt în conformitate cu cerințele de siguranță a hranei pentru animale, în limitele activității proprii, și va furniza informații în vederea asigurării trasabilității acestora, participând la acțiunile întreprinse de producători, procesatori și/sau de Autoritate, împreună cu celelalte autorități competente în domeniul siguranței alimentelor, atunci când este cazul.

(3) Orice operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale va informa imediat Autoritatea în cazul în care consideră sau are motive să considere că hrana pentru animale pe care a pus-o pe piață poate să nu satisfacă cerințele de siguranță a hranei pentru animale. Operatorii trebuie să informeze Autoritatea cu privire la măsurile luate pentru a preveni riscurile ce derivă din utilizarea acelei hrane pentru animale și nu va împiedica ori descuraja nicio persoană să coopereze cu Autoritatea, în conformitate cu legislația națională și cu practicile juridice, în cazul în care această acțiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc ce rezultă din acea hrană pentru animale.

(4) Operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să colaboreze cu Autoritatea în ceea ce privește acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de hrana pentru animale pe care o furnizează sau au furnizat-o.

Articolul 22

Răspunderea privind siguranța alimentelor și hranei pentru animale revine agenților și operatorilor din industria alimentară și din industria hranei pentru animale.

Articolul 23

(1) Autoritatea va coordona sistemul rapid de alertă, activitatea de gestiune a crizelor și a situațiilor de urgență în domeniul siguranței alimentelor și a hranei pentru animale.

(2) Autoritatea va aproba, împreună cu Ministerul Sănătății Publice, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin ordin comun, norme tehnice în vederea punerii în aplicare a prevederilor alin. (1).

(3) Autoritatea, coordonator la nivel național al sistemului rapid de alertă în domeniul alimentelor și al hranei animalelor, este punctul de contact cu sistemul rapid de alertă pentru alimente și hrana animalelor la nivel european (Rapid Alert System for Food and FeedRASFF).

Articolul 24

Prin ordin al președintelui Autorității sau, după caz, prin ordin comun cu celelalte instituții abilitate conform legii, potrivit domeniului de competență, se vor elabora și aproba norme specifice de aplicare a prezentei legi.