(1) Prin sentința de admitere a contestației împotriva deciziei de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență, instanța pronunță și admiterea în principiu a acestei cereri a debitorului și transmite dosarul comisiei de insolvență.
(2) Comisia de insolvență, primind dosarul, numește, de îndată, prin decizie, un administrator al procedurii, potrivit prevederilor art. 15 , și efectuează comunicarea și publicarea hotărârii de admitere în principiu a cererii debitorului și a deciziei de numire a administratorului procedurii, potrivit prevederilor art. 16 .