(1) În termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, potrivit art. 67 alin. (2) și (3) , comisia de insolvență notifică debitorul cu privire la admiterea cererii sale de aplicare a procedurii simplificate de insolvență și îi pune în vedere că pe durata a 3 ani de la notificare are următoarele obligații:
a) să plătească creanțele curente, pe măsură ce devin scadente;
b) să nu contracteze noi împrumuturi;
c) să furnizeze, anual, comisiei de insolvență o informare cu privire la situația sa patrimonială;
d) să informeze, de îndată, comisia de insolvență cu privire la obținerea oricăror venituri suplimentare de peste 1/2 din salariul minim pe economie față de nivelul declarat prin cererea de aplicare a procedurii simplificate de insolvență;
e) să informeze comisia de insolvență cu privire la dobândirea cu orice titlu, inclusiv moșteniri sau donații, de bunuri și servicii a căror valoare depășește salariul minim pe economie.
(2) În cazul în care constată modificări semnificative ale valorii veniturilor sau ale structurii activului debitorului, comisia de insolvență dispune și urmărește efectuarea de plăți către creditorii titulari de creanțe anterioare depunerii cererii debitorului de aplicare a procedurii simplificate de insolvență, potrivit ordinii de distribuire prevăzute la art. 62 .