(1) Instanța de insolvență poate respinge cererea de eliberare de datorii dacă:
a) debitorul și-a încălcat, pe durata procedurii de insolvență, obligațiile impuse prin prezenta lege sau prin planul de rambursare, inclusiv comportament neglijent ori lipsit de interes cu privire la executarea obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentei legi;
b) debitorul nu a respectat obligațiile și interdicțiile corespunzătoare perioadei de supraveghere postprocedură de insolvență;
c) pe durata procedurii de insolvență a intervenit sau constată oricare dintre situațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) ;
d) este prematur introdusă, caz în care debitorul poate formula o nouă cerere la expirarea termenului.
(2) Sentința prin care s-a respins cererea de eliberare de datorii se comunică debitorului. Sentința poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgență și cu precădere.