(1) Dacă debitorul decedează după deschiderea procedurii judiciare de insolvență de lichidare, dacă toți creditorii își exprimă acordul, procedura continuă cu moștenitorii.

(2) Îndată ce ia cunoștință, în orice mod, de faptul că debitorul a decedat, instanța notifică creditorii, solicitându-le să își exprime opțiunea cu privire la continuarea procedurii, în termen de 30 de zile de la notificare.

(3) În cazul în care creditorii au optat pentru continuarea procedurii, instanța procedează potrivit prevederilor art. 81 , care se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul în care niciun moștenitor nu a acceptat moștenirea în termenul special de opțiune succesorală, prevăzut la art. 81 alin. (6) , instanța numește un curator special al moștenirii.

(5) Prevederile cap. V se aplică în mod corespunzător.

(6) În cazul în care prin valorificarea bunurilor moștenirii au fost acoperite toate creanțele, bunurile sau sumele rămase revin moștenitorilor sau, după caz, dacă niciun moștenitor nu a acceptat moștenirea, acestea revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.