(1) Instanța poate dispune încetarea măsurii dispuse pentru executarea ordinului european de protecție în următoarele cazuri:
a) există dovezi clare că persoana protejată nu își are reședința sau nu locuiește pe teritoriul României ori a părăsit definitiv acest teritoriu;
b) durata maximă pentru care a fost recunoscut ordinul european de protecție a expirat;
c) ulterior recunoașterii și punerii în executare a ordinului european de protecție, a fost recunoscută de către România o măsură de supraveghere, o măsură de probațiune sau o sancțiune alternativă, cu privire la persoana care reprezintă un pericol, în legătură cu care a fost emis ordinul european de protecție, în sensul art. 170¹ alin. (2) lit. a) și art. 170²⁰ din Legea nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Instanța dispune încetarea măsurii dispuse pentru executarea ordinului european de protecție în cazul în care a primit o notificare privind revocarea sau retragerea ordinului european de protecție de către statul emitent.
(3) Direcția Generală de Poliție a Municipiului București ori, după caz, inspectoratul județean de poliție în a cărui circumscripție locuiește sau urmează să locuiască ori să își aibă reședința persoana protejată are obligația de a informa instanța competentă să dispună încetarea măsurii în cazul în care cunoaște că persoana protejată a părăsit definitiv teritoriul țării.
(4) Atunci când, în unul dintre cazurile prevăzute la alin. (1), a dispus încetarea măsurii dispuse pentru executarea ordinului european de protecție, instanța va informa de îndată atât autoritatea competentă din statul emitent, cât și, dacă acest lucru este posibil, persoana protejată.
(5) Înainte de a dispune, potrivit alin. (1) lit. b), încetarea măsurii dispuse pentru executarea ordinului european de protecție, instanța competentă poate să solicite autorității competente din statul emitent furnizarea de informații cu privire la necesitatea continuării protecției asigurate de ordinul european de protecție în cazul respectiv.