(1) În cazul în care România este stat de executare, ordinul european de protecție se va primi în limba română.
(2) În cazul în care România este stat emitent, ordinul european de protecție se traduce, prin grija autorității judiciare emitente, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare ori într-o altă limbă oficială a Uniunii Europene pe care statul de executare a declarat că o acceptă.
(3) Formularul prevăzut la art. 16 alin. (2) se va traduce, în cazul în care România este stat de executare, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului emitent ori într-o altă limbă oficială a Uniunii Europene pe care statul emitent a declarat că o acceptă.