Dispoziții generale

a) ordin european de protecție - o decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă, a unui stat membru, în legătură cu o măsură de protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru dispune măsura sau măsurile corespunzătoare, în temeiul propriei legislații naționale, în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate;

b) măsură de protecție - o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent, prin care sunt impuse persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicții sau restricții, pentru a preveni săvârșirea asupra persoanei protejate a unei fapte penale care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală, respectiv:

c) persoană protejată - persoana fizică beneficiară a protecției care decurge dintr-o măsură de protecție dispusă de statul emitent;

d) persoană care reprezintă un pericol - persoana fizică căreia i-au fost impuse una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile prevăzute la lit. b);

e) stat emitent - statul membru în care a fost dispusă o măsură de protecție care stă la baza emiterii unui ordin european de protecție;

f) stat de executare - statul membru căruia i s-a transmis un ordin european de protecție, în vederea recunoașterii și executării sale;

g) stat de supraveghere - statul membru al Uniunii Europene căruia i-a fost transferată o hotărâre definitivă prin care o instanță a dispus față de o persoană fizică care a săvârșit o infracțiune una dintre sancțiunile sau măsurile prevăzute la art. 170¹, respectiv la art. 170¹⁷ din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Autoritatea competentă pentru emiterea ordinului european de protecție, în cazul în care România este stat emitent, este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție.

(2) În cazul în care România este stat de executare, autoritatea competentă pentru recunoașterea ordinului european de protecție, dispunerea măsurilor pentru executarea acestuia și dispunerea înlocuirii ori încetării acestor măsuri este tribunalul în a cărui circumscripție locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința persoana protejată.

(3) Dacă în cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, competența privind emiterea ordinului european de protecție aparține judecătorului delegat cu executarea, conform art. 554 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Dacă în cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, competența aparține instanței care a pronunțat în primă instanță amânarea aplicării pedepsei.