Principiile care stau la baza activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor sunt:

a) principiul echității - presupune asigurarea distribuției și a accesului tuturor cetățenilor, în mod echitabil și nediscriminatoriu, la acest tip de activități, în funcție de nevoile de sănătate;

b) principiul subsidiarității - asigură implementarea deciziilor cât mai aproape de cetățean, precum și corelarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor la nivel național în concordanță cu posibilitățile existente la nivel regional sau local;

c) principiul responsabilității - reprezintă cooptarea și implicarea activă a cetățeanului în păstrarea sănătății, precum și responsabilizarea autorităților din domeniul serviciilor preventive în promovarea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor;

d) principiul cooperării multisectoriale - reprezintă acțiunea coordonată a tuturor instituțiilor implicate în realizarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor;

e) principiul sănătatea în toate politicile - reprezintă maximizarea impactului pozitiv al sănătății în toate politicile publice;

f) principiul integralității - reprezintă asigurarea activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în mod integrat, prin dezvoltarea unei infrastructuri;

g) principiul eficienței - reprezintă gestionarea eficientă și organizată a resurselor alocate activităților de promovare a sănătății și prevenire a îmbolnăvirilor în scopul reducerii costurilor asistenței medicale curative;

h) principiul transparenței - reprezintă întreaga activitate în domeniul promovării sănătății și prevenirii îmbolnăvirilor, care este complet transparentă, conform prevederilor legale în vigoare;

i) principiul individualității - reprezintă totalitatea activităților care au ca scop identificarea și modificarea factorilor de risc individuali și a comportamentelor la risc pentru o sănătate corespunzătoare stilului de viață;

j) principiul nonindividualității - reprezintă totalitatea activităților care au ca scop modificarea determinanților stării de sănătate, în vederea creșterii calității vieții și a bunăstării populației.