LexistoriaDreptul la drept.

Finanțarea

Azi

Legea 153/2011 · 15 articole

Articolul 12

Finanțarea proiectării și executării lucrărilor de intervenție prevăzute la art. 6 se asigură, pe cheltuiala proprie, de către deținătorii clădirilor prevăzute la art. 1 alin. (1) .

Articolul 13

(1) Prin excepție de la prevederile art. 12 , autoritățile administrației publice locale pot asigura prin bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație:

a) preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție corespunzătoare cotei proprietarului/proprietarilor de locuințe aflat/aflați în imposibilitate de a asigura sumele ce îi/le revin, la cererea acestuia/acestora, ca măsură de protecție socială, dacă proprietarul/proprietarii face/fac dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie;

b) preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție în situația prevăzută la art. 9 alin. (3) , în condițiile legii;

c) cofinanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție la clădirile monument istoric, la clădirile amplasate în ansambluri și situri clasate ca monument istoric, în zonele de protecție a monumentelor istorice, la clădiri protejate datorită valorii lor culturale prin planuri urbanistice generale, la clădirile din zonele construite protejate sau din centrele istorice ale localităților, precum și din stațiunile/localitățile/zonele turistice, balneare, climatice și/sau balneoclimatice, definite în condițiile legii.

(2) Condițiile de selecție și de preluare a cheltuielilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) , precum și măsurile necesare în vederea recuperării de la deținătorii notificați a cheltuielilor efectuate de la bugetul local se stabilesc și se aprobă prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București.

(3) În cazul alin. (1) lit. c) , finanțarea executării lucrărilor de intervenție prevăzute la art. 6 se poate asigura astfel:

a) cel puțin 20%, dar nu mai mult de 80%, din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale/centrale sub formă de grant;

b) diferența până la 100% din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

(4) Finanțarea executării lucrărilor de intervenție prevăzute la art. 6 în cota de contribuție prevăzută la alin. (3) lit. b) se asigură de către proprietari/asociațiile de proprietari pe durata executării lucrărilor de intervenție, în baza situațiilor de lucrări.

(5) Contribuția prevăzută la alin. (3) lit. a) se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , autoritățile administrației publice locale pot asigura, la cererea de finanțare depusă de către proprietari/asociațiile de proprietari, în baza hotărârii autorităților deliberative, și în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, finanțarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de intervenție corespunzătoare contribuției ce revine proprietarilor/asociației de proprietari, prevăzută la alin. (3) lit. b) , cu recuperarea sumelor în condițiile legii.

(7) Sumele avansate de autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea contribuției prevăzute la alin. (3) lit. b) se recuperează din fondul de reparații al asociației de proprietari, constituit în acest sens, conform Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare, sau din contribuția proprietarilor, după caz.

(8) În cazul în care sumele prevăzute la alin. (7) nu au fost integral recuperate din fondul de reparații al asociației de proprietari sau din contribuția proprietarilor până la recepția la terminarea lucrărilor, recuperarea sumelor rămase se realizează prin stabilirea, prin hotărâre a autorităților deliberative, a unei taxe pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor.

(9) Taxa pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor se aplică doar proprietarilor/asociațiilor de proprietari prevăzuți/prevăzute la alin. (6)-(8) , care beneficiază de reabilitarea clădirii în urma înscrierii acesteia în programele multianuale, atunci când nu sunt acoperite sumele avansate de autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea contribuției prevăzute la alin. (3) lit. b) , în vederea acoperirii respectivei contribuții.

(10) Taxa pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor se fundamentează și se stabilește pe baza hotărârii autorităților deliberative în funcție de sumele avansate de către autoritățile locale pentru asigurarea cotei de contribuție aferente proprietarilor, în raport cu cotele-părți indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăți individuale.

(11) Durata și modalitatea în care pot fi recuperate, prin intermediul taxei, sumele avansate conform alin. (3) se stabilesc prin hotărâri ale autorităților deliberative, neputând depăși 10 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.

(12) Taxa pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor se urmărește și se execută în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de către organele fiscale ale autorităților administrației publice locale.

(13) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (11) , sumele avansate de autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea contribuției proprietarilor/asociațiilor de proprietari pentru executarea lucrărilor de intervenție la clădirile menționate la alin. (1) lit. c) sunt considerate cheltuieli de natură socială și se pot recupera într-un termen mai mare de 10 ani pentru clădirile în care locuiesc persoane din categoriile de proprietari, persoane fizice, respectiv familii care conform anchetei sociale efectuate înainte de stabilirea naturii sociale a cheltuielilor și pe durata recuperării acestora de autoritatea administrației publice locale și pe toată durata realizării lucrărilor de intervenție realizează venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie mai mici sau egale cu salariul minim net garantat în plată pe țară.

(14) Recuperarea sumelor destinate finanțării cheltuielilor în cazurile prevăzute la alin. (13) , respectiv prelungirea duratei de recuperare a sumelor se face prin hotărâre a autorității deliberative.

(15) Sumele avansate în condițiile legii de către autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea cotei de contribuție a proprietarilor/asociațiilor de proprietari pentru executarea lucrărilor de intervenție la clădirile prevăzute la alin. (1) lit. c) , nerecuperate la data înstrăinării sub orice formă a apartamentelor, inclusiv prin moștenire, se recuperează de la noul proprietar, în condițiile legii.

Articolul 14

Prin excepție de la prevederile art. 13 alin. (3) , pentru clădirile amplasate în zone protejate și în zone de protecție a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, definite potrivit legii, autoritățile administrației publice centrale cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale și turismului, prin programe specifice aprobate în condițiile legii, pot asigura de la bugetul de stat prin bugetul propriu, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, preluarea parțială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenție care se execută la anvelopa acestor clădiri.

Articolul 15

La termenele prevăzute de legislația în vigoare privind finanțele publice locale, autoritățile administrației publice locale stabilesc, în cadrul programelor multianuale, necesarul de alocații de la bugetul local pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la art. 13 .

Articolul 16

(1) Prin excepție de la prevederile art. 12 , asociațiile de proprietari - persoane juridice fără scop patrimonial - și proprietarii locuințelor unifamiliale - persoane fizice au dreptul de a beneficia de credite bancare acordate de instituții de credit, denumite în continuare finanțatori, cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată, pentru executarea lucrărilor de intervenție prevăzute la art. 6 la anvelopa clădirilor de locuit deținute de acestea/aceștia, în condițiile prezentei legi.

(2) Decizia de reabilitare structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit cu credite bancare cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată se ia de către asociațiile de proprietari/proprietarii de locuințe prevăzute/prevăzuți la alin. (1) , denumite/denumiți în cele ce urmează beneficiari de credite.

(3) În cazul asociației de proprietari aflate în situația prevăzută la alin. (1) , hotărârea pentru executarea lucrărilor de intervenție se ia cu votul a minimum 90% din membrii asociației de proprietari, iar hotărârea de contractare a unui împrumut bancar în condițiile prezentei legi se ia cu votul a minimum 90% din membrii asociației de proprietari care nu pot asigura din surse proprii cota-parte care le revine din lucrările de intervenție. Hotărârea adunării generale a asociației de proprietari privind executarea lucrărilor de intervenție și contractarea împrumutului bancar se aduce la cunoștința tuturor proprietarilor din condominiu, inclusiv a celor care nu sunt membri ai asociației de proprietari, prin afișare la avizierul asociației, în termen de 5 zile de la data când a fost adoptată.

Articolul 17

(1) Lucrările de intervenție prevăzute la art. 6 sunt eligibile pentru contractare de credite bancare cu garanție guvernamentală și dobândă subvenționată dacă se execută la anvelopa clădirilor de locuit deținute de beneficiarii de credite prevăzuți la art. 16 alin. (1) .

(2) Beneficiarul de credite este eligibil dacă:

a) asociația de proprietari nu înregistrează mai mult de două rate scadente și neachitate la plata facturilor de utilități în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării eligibilității de către finanțator;

b) proprietarul de locuință unifamilială, persoană fizică, nu înregistrează mai mult de două rate scadente și neachitate la plata facturilor de utilități - iluminat, gaze naturale și apă-canal - în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării eligibilității de către finanțator.

(3) Condiția de eligibilitate prevăzută la alin. (2) reprezintă condiție inițială care trebuie îndeplinită în mod obligatoriu de beneficiarul de credite în vederea solicitării unui credit în condițiile prezentei legi.

(4) În vederea obținerii creditului cu garanție guvernamentală și dobândă subvenționată, beneficiarul de credite trebuie să îndeplinească cumulativ condiția inițială prevăzută la alin. (2) și condițiile din normele de creditare ale finanțatorului, precum și cele prevăzute de normele de aplicare a prezentei legi.

(5) Condițiile de eligibilitate a finanțatorului și, respectiv, condițiile de eligibilitate a constructorului se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi.

Articolul 18

Nota tehnică de constatare, proiectul tehnic și detaliile de execuție, precum și, dacă este cazul, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și documentația pentru autorizarea lucrărilor de intervenție se realizează, în condițiile legii, prin grija beneficiarilor de credite și se finanțează din sursele proprii ale acestora.

Articolul 19

(1) Executarea lucrărilor de intervenție la anvelopa clădirilor de locuit deținute de beneficiarii de credite se finanțează astfel:

a) din sursele proprii ale acestora, reprezentând minimum 10% din valoarea de execuție a lucrărilor de intervenție;

b) din credite bancare în lei, cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată, contractate de beneficiarii de credite și garantate în cotă de 100% de FNGCIMM în numele și în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea de execuție a lucrărilor de intervenție.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , beneficiarii prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) nu trebuie să suporte din surse proprii minimum 10% din valoarea de execuție a lucrărilor de intervenție.

Articolul 20

Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată este de maximum 5 ani.

Articolul 21

(1) Dobânda aferentă creditelor bancare cu garanție guvernamentală acordate beneficiarilor de credite se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

(2) Structura dobânzii, precum și plafonul maxim al creditului cu garanție guvernamentală, pe beneficiar, se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi elaborate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Orice alte costuri aferente creditului, precum și penalitățile percepute de finanțator ca urmare a neplății ratelor la termenele scadente conform graficului de rambursare a creditului aprobat se suportă de către beneficiarul de credite.

Articolul 22

(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să mandateze FNGCIMM în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului în favoarea finanțatorilor care acordă credite beneficiarilor de credite.

(2) Între Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM se încheie o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțării prin credite bancare cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată.

(3) Beneficiarul de credite va garanta prin angajament asumat de către proprietarii locuințelor unifamiliale sau ai celor din blocurile de locuințe, în calitate de fideiusori, pentru recuperarea sumelor neplătite de beneficiarul de credite, rezultate din executarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în numele și în contul statului. Nu încheie convenții de fideiusiune, respectiv nu au calitatea de fideiusori membrii asociației de proprietari care achită din surse proprii cota-parte ce le revine din lucrările de intervenție.

(4) Convențiile de fideiusiune constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.

(5) În baza convențiilor de fideiusiune, asupra clădirilor de locuit deținute de beneficiarii de credite se notează în partea a III-a a cărții funciare a imobilelor existența contractului de împrumut și a convenției de fideiusiune.

(6) La transmiterea dreptului de proprietate, dobânditorul se subrogă în drepturile și obligațiile proprietarului, indiferent dacă proprietarul are sau nu calitatea de fideiusor.

(7) În cazul în care se rambursează integral creditul garantat, notarea prevăzută la alin. (5) se radiază în condițiile legii.

(8) În cazul în care beneficiarul de credite este o asociație de proprietari, în temeiul convențiilor de fideiusiune, proprietarii din blocul de locuințe care nu au achitat sumele care le revin către asociația de proprietari sunt obligați să plătească personal sumele rezultate din executarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în numele și în contul statului, în limita cotei-părți ce le revine din valoarea creditului, proporțional cu cota-parte indiviză deținută de fiecare dintre acești proprietari din proprietatea comună.

Articolul 23

Între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și finanțatorii care acordă credite bancare beneficiarilor de credite în condițiile prezentei legi se încheie convenții, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în finanțarea dobânzii subvenționate aferente sumelor utilizate din creditele acordate, în limita plafonului anual aprobat cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Articolul 24

(1) Sumele rezultate din executarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în numele și în contul statului se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, pe baza documentelor justificative prezentate de FNGCIMM.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) ce urmează a fi recuperate sunt scadente începând cu ziua următoare datei efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice.

(3) Înscrisurile întocmite de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creanțele individualizate în aceste titluri sunt asimilate creanțelor fiscale.

(4) În termen de 15 zile de la data efectuării plăților prevăzute la alin. (1) , titlurile de creanță împreună cu dovada comunicării acestora se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul aceluiași termen titlul de creanță se comunică debitorului.

(5) Titlul de creanță devine titlu executoriu la împlinirea termenului de 60 de zile de la data comunicării acestuia către debitor.

(6) Sumele încasate potrivit alin. (4) constituie venituri ale bugetului de stat și se virează într-un cont de venituri bugetare distinct.

(7) Dispozițiile art. 154 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul executării silite pentru stingerea creanțelor datorate bugetului de stat rezultate din executarea garanțiilor emise în numele și în contul statului, în condițiile prezentei legi.

Articolul 25

(1) Plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise potrivit art. 22 alin. (1) se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Condițiile generale de acordare a creditelor, a garanțiilor guvernamentale, criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii de credite, altele decât cele prevăzute la art. 17 alin. (2) , criteriile de eligibilitate pentru bănci și operatori economici cu activitate în construcții, precum și regulile de gestionare a subvențiilor și garanțiilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, elaborate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 26

Atribuirea contractelor de servicii privind executarea lucrărilor de intervenție la anvelopa clădirilor de locuit prin credite bancare cu garanție guvernamentală și dobândă subvenționată se efectuează în condițiile legii.