(1) În situația în care contractul prevăzut la art. 13 nu se poate încheia în termen de două luni de la data primirii solicitării de încheiere a contractului de acces pe proprietatea privată sau a cererii de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică ori în cazul refuzului de acordare a dreptului de acces, potrivit prevederilor art. 8, oricare dintre părți se poate adresa instanței competente.

(2) În cazul în care cererea este găsită întemeiată, instanța poate pronunța o hotărâre care ține loc de contract între părți.

(3) Judecarea litigiilor se face de urgență și cu precădere.

(4) Hotărârea judecătorească pronunțată de instanță ca urmare a unei cereri înaintate în condițiile prevederilor alin. (1) poate fi atacată cu recurs.

(5) În cazul în care dreptul de acces se exercită asupra unui imobil proprietate publică, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință gratuită, după caz, asupra imobilului are obligația de a o face publică pe pagina sa de internet.

(6) Furnizorii de rețele de comunicații electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică au obligația de a transmite o copie de pe această hotărâre ANCOM, cu obligația acesteia de a o pune la dispoziția oricărei persoane interesate.

(7) Hotărârii judecătorești care ține loc de contract între părți, în conformitate cu prevederile alin. (2), îi sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 13 alin. (8).