(1) Dreptul instituit în condițiile art. 13 sau 14 nu afectează existența dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra imobilului respectiv ori asupra infrastructurii utilizate partajat sau asupra rețelelor de comunicații electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora.
(2) Exercitarea dreptului instituit în condițiile art. 13 sau 14 nu va cauza schimbarea destinației imobilului respectiv și va afecta cât mai puțin utilizarea acestuia de către titularul dreptului de folosință.
(3) Furnizorul de rețele de comunicații electronice are obligația de a readuce în starea inițială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăți sau, prin acordul părților, poate compensa titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune sau de folosință, după caz, cheltuielile determinate de aducerea în starea inițială a proprietății afectate.