(1) Titularul dreptului instituit în condițiile art. 13 sau 14 are obligația să reașeze elementele rețelelor de comunicații electronice ori elementele de infrastructură necesare susținerii acestora, în cadrul aceleiași proprietăți, pe cheltuială proprie, când această reașezare este necesară pentru construcția de clădiri sau pentru efectuarea de lucrări de către proprietar, de către titularul dreptului de administrare, de concesiune, de folosință cu titlu gratuit ori de închiriere, după caz, în condițiile convenite prin contractul încheiat potrivit prevederilor art. 13 sau prin hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 14.
(2) Când reașezarea elementelor rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora este necesară pentru efectuarea unor lucrări de către alte persoane decât proprietarul ori, după caz, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de folosință cu titlu gratuit sau de închiriere, cheltuielile vor fi suportate de acestea, dacă prin contractul prevăzut la art. 13 ori prin hotărârea judecătorească prevăzută la art. 14 nu s-a stabilit altfel.