Municipiile reședință de județ trebuie să asigure o cotă din stocul total de vehicule din categoriile M1, M2 și M3, așa cum sunt definite prin Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE, ce sunt în proprietatea acestora și/sau care sunt utilizate la transportul public de persoane, care să fie reprezentată de vehicule cu emisii 0, în următoarele procente și termene:
a) până la data de 31 decembrie 2025 cel puțin 5%;
b) până la data de 31 decembrie 2028 cel puțin 10%;
c) până la data de 31 decembrie 2031 cel puțin 20%;
d) până la data de 31 decembrie 2034 cel puțin 30%;
e) până la data de 31 decembrie 2037 cel puțin 40%;
f) până la data de 31 decembrie 2040 cel puțin 50%.