(1) În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației se stabilesc zone cu nivel scăzut de emisie, denumite în continuare ZNSE.
(2) Prin ZNSE se înțelege zona delimitată de către autoritatea publică locală în cadrul căreia se instituie restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor în vederea îmbunătățirii calității aerului.
(3) ZNSE sunt stabilite de către autoritățile administrației publice locale și sunt aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, respectiv prin hotărâri ale consiliilor județene, după caz.
(4) Stabilirea și aprobarea ZNSE se realizează după cum urmează:
a) pentru aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare, în termen de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi;
b) pentru orice alte zone și aglomerări, așa cum sunt acestea definite în Legea nr. 104/2011 , cu modificările ulterioare, altele decât cele prevăzute la lit. a) , în termen de maximum 2 ani de la încadrarea în regimul I de gestionare a calității aerului înconjurător, în conformitate cu art. 42 din Legea nr. 104/2011 , cu modificările ulterioare.
(5) Pentru orice alte unități administrativ-teritoriale, altele decât cele prevăzute la alin. (3) , autoritățile administrației publice locale pot să stabilească ZNSE.