În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Ministerul Afacerilor Externe vor supune spre adoptare Guvernului proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi, prin care se stabilesc:
a) structura, componența, atribuțiile, organizarea și funcționarea Comisiei;
b) metodologia de organizare și desfășurare a concursului național;
c) fondurile alocate acestei burse;
d) cuantumul maxim al bursei, în funcție de țară și de instituția de învățământ;
e) modelul contractului care se încheie între beneficiar și partenerul de implementare care acționează în numele Guvernului;
f) instituțiile publice, regiile autonome, agenții economici și structurile sau organismele internaționale prevăzute la art. 10 lit. b), în care își vor desfășura activitatea beneficiarii, și perioada în care își vor desfășura activitatea;
g) procedura de repartizare prevăzută la art. 13 alin. (4).