(1) Bursa se acordă în vederea efectuării de studii în domeniile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, după cum urmează:
a) studii universitare, pe perioada minimă necesară absolvirii și obținerii diplomei, conform instituției de învățământ, dar nu mai mult de 5 ani;
b) studii pe perioada minimă necesară finalizării cursurilor de masterat, conform instituției de învățământ, dar nu mai mult de 2 ani;
c) studii de doctorat pe o perioadă care nu poate depăși 4 ani.
(2) Bursa se acordă unei persoane o singură dată în viață și numai pentru efectuarea uneia dintre formele de studiu prevăzute la alin. (1).