(1) Implementarea activităților prevăzute la art. 1 se face de către următoarele categorii de personal: personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, cercetători, masteranzi și doctoranzi.

(2) Personalul implicat în contracte/proiecte de cercetare științifică, dezvoltare, inovare, creație, servicii și transfer tehnologic, a căror sursă de finanțare nu provine de la bugetul de stat, își desfășoară activitatea pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată și este salarizat în raport cu numărul de ore/luni de muncă, în conformitate cu prevederile contractului de cercetare/finanțare/servicii, în limita fondurilor atrase.

(3) Cuantumul orar/lunar se stabilește de instituția de învățământ superior de stat și/sau unitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național, la propunerea directorului de contract/proiect sau, după caz, a centrului/institutului, respectând rezultatul negocierilor, stipulat în contractul de cercetare/finanțare/servicii.