(1) Platforma informatică prevăzută la art. 4 este dezvoltată astfel încât să păstreze evidența prelucrărilor potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 2 din acord și în scopul identificării personalului care a realizat activitățile de prelucrare.

(2) Evidența prevăzută la alin. (1) este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecției datelor cu caracter personal, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei solicitări de informații și legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal, precum și pentru asigurarea securității datelor.

(3) Informațiile conținute de evidența prevăzută la alin. (1) se șterg după o perioadă de 2 ani de la introducerea acestora, cu excepția cazului în care sunt necesare pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs sau a situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.

(4) Autoritățile prevăzute la art. 5 alin. (2) stabilesc proceduri interne pentru asigurarea conformității cu dispozițiile prezentei legi și ale legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(5) Procedurile prevăzute la alin. (4) includ obligativitatea ca responsabilii cu protecția datelor cu caracter personal desemnați la nivelul autorităților prevăzute la art. 5 alin. (2) să verifice semestrial, prin sondaj, prelucrările realizate de personalul propriu.