(1) Lucrările de acces prevăzute de prezenta lege se pot efectua numai cu respectarea prevederilor legale referitoare la:
a) amplasarea, proiectarea, autorizarea executării, executarea, utilizarea și postutilizarea construcțiilor;
b) proiectarea și amplasarea construcțiilor și a instalațiilor în zona rețelelor de energie electrică și gazelor naturale, drumurilor și în zona infrastructurii fizice feroviare, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, precum și în zonele supuse servituților de aeronautică civilă;
c) condițiile de amplasare a lucrărilor tehnico-edilitare și a stâlpilor pentru instalații în zona drumurilor și în zona infrastructurii fizice feroviare;
d) calitatea în construcții;
e) protecția igienei și a sănătății publice;
f) protecția mediului;
g) protecția muncii;
h) protejarea monumentelor istorice.
(2) În măsura în care în anumite zone s-a instituit un regim de protecție prin documentațiile de amenajare a teritoriului și prin documentațiile de urbanism în ceea ce privește realizarea unor lucrări de acces, precum și în cazul zonelor supuse unui regim special, conform prevederilor legale, exercitarea dreptului de acces nu se poate realiza decât după obținerea acordului organismelor competente.
(3) Obținerea avizelor sau a autorizațiilor necesare incumbă persoanei care solicită exercitarea dreptului de acces.