(1) Controlul respectării prevederilor prezentei legi revine ANCOM, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop, denumit în continuare personal de control.
(1²) Efectuarea de lucrări fără autorizație de construcții se constată și se sancționează de personalul de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții.
(2) Personalul de control, precum și atribuțiile acestuia se stabilesc prin decizie a președintelui ANCOM.
(3) În exercitarea atribuțiilor specifice, personalul de control poate să efectueze acțiuni de control, inclusiv inopinate, în cadrul cărora poate să solicite, menționând temeiul legal și scopul solicitării, orice documente necesare pentru efectuarea controlului, să ridice copii de pe orice registre, acte financiar-contabile și comerciale ori alte acte sau documente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(4) În cadrul acțiunilor de control, personalul de control poate să solicite și să primească, la fața locului sau la termenul solicitat, orice informații necesare pentru efectuarea controlului și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, sub sancțiunea prevăzută la art. 46 alin. (1) lit. a) , cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(5) Rezultatul acțiunilor de control efectuate de către personalul de control va fi consemnat într-o notă de control, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 44 alin. (1) .