Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 6¹ se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 6¹ Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate în termen de 30 de zile, la cerere, de către organele competente, sau prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se poate face și cu documente oficiale emise de către organele competente din statul de reședință.
2. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță se depun la casa județeană de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului București. În cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate, cererile pot fi transmise și prin alte mijloace de comunicare, inclusiv în format electronic, cu confirmare de primire.