LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 16/2007 · 5 articole

Articolul 1

Prezenta lege reglementează modul de exercitare a profesiei de geodez și constituirea Ordinului Geodezilor din România, în conformitate cu art. 63 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată, denumit în continuare Ordin, ca formă de organizare profesională, independentă, autonomă, apolitică, nonprofit și de interes public.

Articolul 2

(1) Profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum și de cetățenii români care au obținut un astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, denumiți în continuare geodezi.

(2) Profesia de geodez poate fi exercitată și de absolvenți cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de specializare profesională în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. (1). Aceste persoane trebuie să aibă o experiență profesională de minimum 7 ani și să promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alin. (1).

Articolul 3

(1) Profesia de geodez poate fi exercitată și de cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, de cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și de cetățenii Confederației Elvețiene, titulari ai unui document de calificare în profesia de geodez, eliberat în unul dintre aceste state.

(2) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene au dreptul la utilizarea titlului lor legal academic și, unde este cazul, la abrevierea folosită în statul de proveniență, în limba acelui stat.

(3) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc condițiile prin care se recunoaște titlul de geodez pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene, precum și procedura necesară în aceste cazuri.

Articolul 4

Activitatea geodezului reprezintă un serviciu de interes public cu implicații tehnice, economice, sociale, juridice și are statutul unei funcții autonome exercitate în cadrul unei profesii liberale.

Articolul 5

(1) Geodezul este un specialist pregătit în efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrammetrie, teledetecție, cadastru, cartografie și sisteme informaționale geografice, potrivit reglementărilor legale în materie.

(2) În exercițiul profesiei sale liberale, geodezul realizează, în nume propriu și sub răspundere personală, lucrări publice sau private, precum și documentațiile corespunzătoare rezultate în cadrul specializărilor menționate la alin. (1), care nu pot fi recunoscute legal decât dacă sunt realizate de un geodez cu drept de semnătură.

(3) Practica geodeziei este o activitate complexă și de furnizare de servicii, care se realizează prin proiecte, studii, teme și programe de cercetare, documentații, lucrări tehnice, relevee și alte asemenea activități.