Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 55 alineatul (1), literele c) și q) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) o prezentare a modalității în care funcțiile critice și liniile de activitate de bază ar putea fi separate de alte funcții, fundamentată din punct de vedere juridic și economic, pentru asigurarea continuității și rezilienței operaționale digitale a acestora în caz de dificultate majoră a instituției de credit; .................................................................................................. q) o descriere a operațiunilor și a sistemelor esențiale pentru a menține funcționarea continuă a proceselor operaționale ale instituției de credit, inclusiv a rețelelor și sistemelor informatice menționate în Regulamentul (UE) 2022/2.554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1.011;

2. La articolul 190, alineatul (2) se abrogă.

3. În anexă, la secțiunea A, litera p) se modifică și va avea următorul cuprins:p) aranjamentele și măsurile necesare pentru a menține funcționarea continuă a proceselor operaționale ale instituției de credit, inclusiv rețelele și sistemele informatice instituite și gestionate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2.554;

4. În anexă, la secțiunea B, litera n) se modifică și va avea următorul cuprins:n) identificarea proprietarilor sistemelor identificate la lit. m), a acordurilor privind furnizarea serviciilor legate de acestea, precum și a oricăror programe informatice și sisteme sau licențe, inclusiv stabilirea de corespondențe cu persoanele juridice, funcțiile critice și liniile de activitate de bază, precum și identificarea furnizorilor terți esențiali de servicii TIC, astfel cum sunt definiți la art. 3 pct. (23) din Regulamentul (UE) 2022/2.554;

5. În anexă, la secțiunea B, după litera n) se introduce o nouă literă, lit. n¹), cu următorul cuprins:n¹) rezultatele testării rezilienței operaționale digitale a instituțiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2.554;

6. În anexă, la secțiunea C, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) măsura în care acordurile de servicii ale instituției de credit, inclusiv acordurile contractuale privind utilizarea serviciilor TIC, sunt robuste și integral executabile în eventualitatea unei rezoluții a acesteia;

7. În anexă, la secțiunea C, după litera d) se introduce o nouă literă, lit. d¹), cu următorul cuprins:d¹) reziliența operațională digitală a rețelelor și sistemelor informatice care sprijină funcțiile critice și liniile de activitate de bază ale instituției de credit, luând în considerare rapoartele privind incidentele majore legate de TIC și rezultatele testării rezilienței operaționale digitale în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2.554;