Nulitatea unui grup european de interes economic înmatriculat în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:

a) lipsește actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică;

b) toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii grupului;

c) obiectul de activitate al grupului este ilicit sau contrar ordinii publice;

d) lipsește încheierea judecătorului-delegat de înmatriculare a grupului;

e) lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a grupului, în cazurile în care această autorizare este prevăzută în legile speciale pentru desfășurarea anumitor activități, precum cea bancară sau de asigurări;

f) actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul și obiectul de activitate ale grupului.