LexistoriaDreptul la drept.

Înmatricularea grupului de interes economic

Azi

Legea 161/2003 · 8 articole

Articolul 125

(1) În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau administratorii grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerțului în a cărui raza teritorială își va avea sediul grupul.

(2) Cererea va fi însoțită de:

a) actul constitutiv al grupului;

b) dovada efectuării vărsămintelor, în condițiile actului constitutiv, dacă este cazul;

c) dacă este cazul, actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

d) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul grupului și aprobate de membri;

e) dovada sediului declarat;

f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor și cenzorilor că îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul titlu.

(3) Abrogat.

Articolul 126

(1) În cazul în care cerințele legale sunt îndeplinite, judecătorul-delegat, prin încheiere pronunțată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerințe, va autoriza constituirea grupului și va dispune înmatricularea lui în registrul comerțului, în condițiile prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Încheierea de înmatriculare va reda mențiunile actului constitutiv prevăzute la art. 122 .

Articolul 127

(1) Grupul de interes economic dobândește personalitate juridică de la data înmatriculării sale în registrul comerțului.

(2) Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului-delegat prin care se autorizează înmatricularea grupului.

(3) Înmatricularea nu prezuma calitatea de comerciant a grupului.

(4) Grupul de interes economic având calitatea de comerciant poate îndeplini, în nume propriu, cu titlu principal și într-o manieră obișnuită, toate faptele de comerț necesare realizării scopului sau.

Articolul 128

Vor fi supuse înregistrării obligatorii, în condițiile legii, următoarele:

a) orice modificare a actului constitutiv al grupului, inclusiv orice modificare în componenta grupului;

b) înființarea sau desființarea tuturor sucursalelor, reprezentantelor și celorlalte entități fără personalitate juridică;

c) hotărârea judecătorească prin care se declara nulitatea grupului;

d) hotărârea de desemnare a administratorului sau administratorilor grupului, numele/denumirea acestora, mențiunea dacă administratorii pot acționa individual sau împreună, precum și încetarea atribuțiilor acestora;

e) cesiunea, în tot sau în parte, a părților de interes ale unui membru;

f) hotărârea membrilor grupului sau hotărârea judecătorească de dizolvare a grupului;

g) hotărârea de desemnare a lichidatorilor grupului, numele/denumirea acestora, precum și încetarea atribuțiilor acestora;

h) terminarea lichidării grupului;

i) propunerea de mutare a sediului într-un stat străin;

j) clauza prin care noii membri sunt exonerați de la plata datoriilor grupului, născute anterior admiterii lor în grup.

Articolul 129

Grupul de interes economic este obligat să publice integral, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în condițiile legii:

a) actul constitutiv al grupului;

b) actele modificatoare ale acestuia;

c) mențiunile referitoare la codul de înregistrare al grupului, data și locul înregistrării, precum și radierea grupului;

d) documentele și mențiunile prevăzute la art. 128 lit. b)-j) .

Articolul 130

Dispozițiile referitoare la constituirea, înmatricularea și funcționarea filialelor și sucursalelor societăților comerciale, prevăzute de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător filialelor și, respectiv, sucursalelor grupului de interes economic.

Articolul 131

(1) Sediul grupului de interes economic poate fi mutat într-un stat străin, prin decizia membrilor grupului, luată în unanimitate.

(2) În termen de 15 zile de la adoptarea deciziei prevăzute la alin. (1) , aceasta va fi menționată, prin grija administratorilor grupului, în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(3) În termen de două luni de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, orice persoană interesată poate face opoziție la decizia de transfer al sediului, pentru motive de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care se soluționează opoziția la decizia de transfer al sediului se menționează, din oficiu, în registrul comerțului.

(5) Înregistrarea grupului în registrul corespunzător din statul străin nu va fi opozabilă terților decât după momentul în care decizia de schimbare a sediului devine efectivă.

(6) Radierea grupului din registrul comerțului este posibila doar ulterior prezentării dovezii efectuării înregistrării grupului în registrul din statul străin.

(7) Până la efectuarea mențiunii cu privire la radierea grupului, în registrul comerțului, terții se pot prevala de sediul grupului din România, cu excepția cazului în care grupul face dovada că aceștia au cunoscut existenta sediului din statul străin.

Articolul 132

(1) Reprezentanții grupului sunt obligați să depună la oficiul registrului comerțului semnăturile lor, la data completării cererii de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv, iar cei aleși în timpul funcționarii grupului, în termen de 15 zile de la alegere.

(2) Dispoziția alin. (1) se aplică în mod corespunzător și conducătorilor sucursalelor.