Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3¹ alineatul (3), după litera l) se introduc patru noi litere, lit. m)-p), cu următorul cuprins:m) date privind cererile de asistență polițienească și informații operative primite/transmise din partea/către partenerilor/partenerii de cooperare externi, prin intermediul centrelor, birourilor și punctelor comune de contact din cadrul Poliției de Frontieră Române, care se aplică activităților specifice de cooperare și asistență polițienească internațională, potrivit legislației naționale, acordurilor, convențiilor sau tratatelor internaționale la care România este parte și instrumentelor juridice relevante ale Uniunii Europene; n) documente care însoțesc transportul de mărfuri; o) date și informații privind societăți și organizații; p) date privind persoanele și mijloacele de transport verificate în zona de competență.
2. La articolul 3¹, partea introductivă a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Cu privire la persoane, sunt prelucrate, prin sisteme manuale și automate de evidență, mijloace foto-audio-video sau alte mijloace tehnice din dotare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, următoarele date și categorii de date:
3. La articolul 3¹ alineatul (4), după litera l) se introduc douăsprezece noi litere, lit. m)-v), cu următorul cuprins:m) datele din documentul de identitate/pașaport; n) datele din certificatul de înmatriculare al autovehiculului deținut/utilizat; o) datele privind plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor deținute/utilizate; p) datele privind intrări/ieșiri în/din România/alte state; q) consemne la frontieră; r) datele biometrice privind imaginea facială și datele dactiloscopice; s) imaginea/vocea; ș) datele privind cazierul judiciar; t) calitatea deținută în societăți/codul unic de înregistrare; ț) datele bancare; u) semnătura; v) telefon, fax, e-mail.
4. La articolul 3¹, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (5¹) și (5²), cu următorul cuprins:(5¹) La datele și categoriile de date gestionate la nivelul Poliției de Frontieră Române pot avea acces instituțiile cu atribuții de ordine publică, apărare și securitate națională, precum și cele cu atribuții în eliberarea de vize, pentru exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care sunt învestite, în baza unui document de colaborare/cooperare încheiat de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu acestea. (5²) Documentul de colaborare/cooperare prevăzut la alin. (5¹) trebuie să conțină în mod obligatoriu destinația datelor, volumul și structura acestora, suportul pe care se livrează și măsurile de protecție și securitate a datelor prevăzute de lege.
5. La articolul 3¹, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Regulile privind păstrarea, actualizarea și utilizarea bazei de date prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
6. După articolul 3¹ se introduce un nou articol, art. 3², cu următorul cuprins:Articolul 3² (1) În scopul realizării activităților de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracțiunilor, prevenire și combatere a altor fapte ilegale, precum și de menținere a ordinii și siguranței publice: a) acțiunile polițistului de frontieră în spații publice pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimțământul persoanelor vizate; b) Poliția de Frontieră Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activități desfășurate în locuri publice din zona de competență, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea și siguranța publică. (2) Poliția de Frontieră Română este autorizată să acceseze, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a spațiilor publice din zona de competență ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor administrației publice centrale sau locale, cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video prelucrate prin aceste sisteme pot servi la identificarea: a) persoanelor care pregătesc, săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune; b) persoanelor care au fost prezente la locul săvârșirii unei infracțiuni ori au cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta; c) persoanelor date în urmărire sau căutate potrivit legii; d) bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară. (3) Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal conținute de imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video în alte scopuri decât cele în care au fost colectate, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate. (4) Poliția de Frontieră Română poate păstra imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau video obținute potrivit alin. (1) sau (2) pe o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile și/sau înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile.