(1) ASPAAS autorizează auditorii financiari care au fost autorizați în alt stat membru, potrivit procedurii de autorizare aprobate prin ordin al președintelui ASPAAS.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) nu depășește cerința de a promova un test de aptitudini, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Testul de aptitudini se susține în limba română și se limitează la verificarea deținerii unui nivel corespunzător de cunoștințe din legislația românească, în măsura în care sunt relevante pentru auditul statutar.
(3¹) Pentru ca auditorul financiar din alt stat membru să fie autorizat să efectueze și asigurarea raportării privind durabilitatea, testul de aptitudini are în vedere verificarea deținerii unui nivel corespunzător de cunoștințe privind legislația națională aplicabilă, în măsura în care acestea sunt relevante pentru asigurarea raportării privind durabilitatea.
(4) ASPAAS cooperează cu celelalte organisme de supraveghere din statele membre, în cadrul COESA, în vederea obținerii convergenței cerințelor privind stagiul de adaptare și testul de aptitudini. ASPAAS, prin activitățile sale, se asigură că cerințele sunt predictibile și transparente.