(1) Ministerul Finanțelor analizează de două ori pe lună evoluția indicatorilor prevăzuți în anexă , pe baza datelor oficiale transmise de Consiliul Concurenței, aferente perioadei de analiză corespunzătoare.

(2) Pentru fiecare segment bilunar, Ministerul Finanțelor determină nivelul diminuării accizei aplicabil segmentului bilunar imediat următor.

(3) Nivelul diminuării accizei aplicabil segmentului bilunar următor se determină de Ministerul Finanțelor prin aplicarea metodologiei prevăzute în anexă și se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor în zilele rămase din segmentul analizat, ulterior expirării perioadei de analiză.

(4) Nivelul diminuării accizei rezultat potrivit alin. (3) se aplică începând cu prima zi a segmentului bilunar următor.

(5) Nivelul diminuării publicat potrivit alin. (3) se aplică exclusiv produselor pentru care exigibilitatea accizei intervine începând cu data prevăzută la alin. (4) .