LexistoriaDreptul la drept.

Stabilirea și plata despăgubirilor

Azi

Legea 164/2014 · 8 articole

Articolul 4

Cererile formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate.

Articolul 5

Abrogat la 3 iulie 2023 · de Legea nr. 188/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Valoarea bunurilor imobile pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se stabilește de comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la valorile și limitele prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Pentru trei dintre recoltele neculese în anul părăsirii proprietăților în teritoriile prevăzute în Legea nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, la alegerea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, se acordă despăgubiri al căror cuantum se stabilește de către comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la valorile prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 6

Abrogat la 3 iulie 2023 · de Legea nr. 188/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, soluționează cererile de acordare a despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora și, prin hotărâre, propun acordarea de despăgubiri sau respingerea cererilor.

(2) Hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, însoțită de înscrisurile și documentele care au fost avute în vedere la emiterea acesteia, se comunică, în termen de 30 de zile de la emitere, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În același termen, hotărârea se comunică și solicitantului.

Articolul 7

Abrogat la 3 iulie 2023 · de Legea nr. 188/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza documentelor transmise, procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, din punctul de vedere al existenței și întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora.

(2) În situația în care se constată lipsa sau neconcordanța unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților poate solicita înscrisurile necesare atât instituțiilor publice, cât și persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri.

(3) În baza documentelor depuse la dosar, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților validează sau invalidează hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, emite decizie de validare/invalidare, în tot sau în parte, sub semnătura vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu atribuții de coordonare a aplicării Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) În cazul în care se constată că persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri și pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin decizia prevăzută la alin. (3), stabilește și valoarea bunurilor neevaluate inițial.

(5) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate inițial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face potrivit prevederilor acesteia.

(6) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate inițial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se face potrivit art. 5.

Articolul 8

Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate cu contestație în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. Hotărârea pronunțată în contestație este supusă numai căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

Articolul 9

Actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora este, după caz:

a) hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

b) ordinul emis de șeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, de comisiile județene, respectiv a municipiului București, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, de comisiile județene, respectiv a municipiului București, după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 10

(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) și d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 5 ani.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (3) și actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) , se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creștere a prețurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranșă anuală, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.

(7) Cuantumul unei tranșe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranșă.

Articolul 11

(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.

(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) .