LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 164/2014 · 7 articole

Articolul 16

(1) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților exercită, din oficiu sau pe baza unor sesizări motivate ale persoanelor îndreptățite, controlul cu privire la aplicarea prevederilor legale de către comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul constatării încălcării prevederilor legale privind constituirea, organizarea și funcționarea comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, ori a unor nereguli în modul de soluționare a dosarelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților poate dispune:

a) suspendarea temporară a activității comisiei pe termen de maximum 60 de zile, în vederea identificării cauzelor care au condus la apariția acestor deficiențe sau nereguli;

b) măsuri pentru remedierea neregulilor constatate;

c) sesizarea altor organe cu atribuții de control, precum și a organelor de cercetare penală, în cazul în care aspectele constatate sunt de competența acestora.

Articolul 17

(1) În scopul accelerării și eficientizării procesului de despăgubire, în aplicarea prezentei legi, se stabilesc următoarele măsuri:

a) se suplimentează numărul de posturi din structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu un număr de 20 de posturi de natură contractuală, pentru o perioadă de 36 de luni;

b) drepturile salariale ale funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale funcționarilor publici din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

(2) Transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la data intrării în vigoare a prezentei legi, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcții publice, se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 18

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 19

La data intrării în vigoare a prezentei legi, sintagma "Comisia centrală pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940" se înlocuiește cu sintagma "Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților".

Articolul 20

Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:Articolul 9 În cazul în care despăgubirile bănești sunt solicitate de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă și rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocație succesorală, conform art. 5 alin. (1) și (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluționează potrivit dreptului comun."

1. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.

2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.

3. Articolele 3 și 4 se abrogă.

4. La articolul 8, alineatele (2), (2²) și (3)-(6) se abrogă.

5. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

6. Articolele 10, 11 și 13 se abrogă.

Articolul 21

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (3) și (4), art. 7 alin. (1)-(6) și art. 8 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 6 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 99/2008 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 22

Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.