Condițiile de delimitare teritorială a arealelor viticole, cele privind normele de înființare, întreținere și defrișare a plantațiilor viticole, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vinurile, produsele vinicole, distilatul de vin și subprodusele vinicole proprii consumului uman direct, condițiile de atribuire a D.O.C. la nivel național și la nivelul Uniunii Europene și a I.G. la nivelul Uniunii Europene și cele privind obținerea vinurilor din aceste categorii, practicile și tratamentele oenologice autorizate, normele de realizare, evidență și atestare a produselor vitivinicole, cele privind comercializarea lor, precum și alte măsuri se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al Autorității.