LexistoriaDreptul la drept.

Condiții de comercializare

Azi

Legea 164/2015 · 4 articole

Articolul 23

(1) La data punerii în consum, vinurile și produsele vinicole trebuie să corespundă parametrilor de calitate și de compoziție stabiliți prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(2) Vinul vrac se comercializează cu respectarea prevederilor specifice aprobate prin ordin al Autorității.

Articolul 24

(1) Parametrii calitativi și de compoziție pentru vinurile și produsele vinicole puse în consum direct se regăsesc în buletinul de analiză pentru produsul respectiv.

(2) Este obligatoriu ca documentul prevăzut la alin. (1) să însoțească orice produs vinicol la data comercializării lui.

(3) Verificarea conformității produselor vinicole se face prin metodele de analiză recomandate și publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului, denumită în continuare O.I.V., pentru analize fizico-chimice, izotopice și organoleptice.

Articolul 25

(1) Responsabil pentru compoziția și calitatea vinurilor și a produselor vinicole comercializate în vrac este operatorul economic care le supune comercializării, iar pentru produsele îmbuteliate răspunderea revine îmbuteliatorului.

(2) În situația în care analizele efectuate asupra vinului, de un laborator acreditat și autorizat în condițiile legii, evidențiază neconformități ale vinurilor analizate, comerciantul de vin vrac sau îmbuteliatorul poate solicita efectuarea de noi analize, în termen de 10 zile lucrătoare de la înștiințare, la un laborator acreditat/autorizat potrivit prevederilor legislației Uniunii Europene în vigoare, utilizând proba-martor care se găsește la punctul de prelevare a probelor.

Articolul 26

(1) Pentru produsele destinate exclusiv exportului în state terțe față de Uniunea Europeană, la solicitarea sau cu acceptul clientului extern se pot folosi și alte practici și tratamente oenologice, precum și alte limite de compoziție autorizate în state terțe, cu respectarea practicilor și tratamentelor oenologice recomandate și publicate de O.I.V.

(2) Produsele prevăzute la alin. (1) nu se comercializează pe teritoriul Uniunii Europene.

(3) Vinurile și produsele vinicole importate trebuie să corespundă criteriilor calitative și de compoziție stabilite prin legislația Uniunii Europene.

(4) Mustul, vinul și celelalte produse vinicole destinate comercializării în vrac sunt însoțite de documente de însoțire a transporturilor de produse vinicole vrac și buletine de analiză emise de un laborator acreditat și autorizat în condițiile legii, al căror model se aprobă prin ordin al Autorității.