Anexa nr. 3
Principii de organizare și funcționare ale autorității competente în temeiul art. 8 și 9
I. Principii referitoare la organizarea autorității competente
1. Îndeplinirea eficientă a tuturor obligațiilor atribuite autorității competente în cuprinsul prezentei legi, inclusiv măsuri de reglementare în materie de siguranță și de protecție a mediului într-un mod echitabil;
2. Obligativitatea unei declarații de politică care descrie obiectivele privind supravegherea și aplicarea legislației și obligațiile autorității competente în scopul asigurării transparenței, consecvenței, proporționalității și obiectivității în reglementarea operațiunilor petroliere offshore;
3. Finanțarea unei expertize specializate suficiente, disponibile fie intern, fie prin acorduri formale cu părți terțe sau ambele, astfel încât autoritatea competentă să poată inspecta și investiga operațiunile, adopta măsuri de asigurare a respectării legii și gestiona rapoartele privind pericolele majore și notificările;
4. În cazul în care se face apel la surse externe de expertiză, finanțarea elaborării unor ghiduri suficiente în formă scrisă și a activității de supraveghere pentru a menține coerența abordării și pentru a asigura faptul că autoritatea competentă numită legal își păstrează responsabilitatea deplină în temeiul prezentei legi;
5. Finanțarea formării esențiale, comunicării, accesului la tehnologie, a cheltuielilor de deplasare și de ședere ale personalului autorității competente pentru îndeplinirea atribuțiilor acestuia și pentru a facilita cooperarea activă dintre autoritățile competente în conformitate cu art. 26 ;
6. Rambursarea către autoritatea competentă de către operatori sau proprietari a costului îndeplinirii atribuțiilor acesteia în temeiul prezentei legi;
7. Finanțarea și încurajarea activităților de cercetare conform atribuțiilor autorității competente prevăzute de prezenta lege;
8. Asigurarea finanțării pentru întocmirea de rapoarte de către autoritatea competentă.
II. Principii referitoare la funcționarea autorității competente, aplicate de aceasta în exercitarea eficace a atribuțiilor sale legale prevăzute la art. 8 și 9
1. Obligativitatea unei strategii scrise care prezintă atribuțiile, prioritățile sale de acțiune, de exemplu cu privire la proiectarea și exploatarea instalațiilor, gestionarea integrității și capacitatea de pregătire și intervenție în caz de urgență, precum și modul în care aceasta este organizată;
2. Obligativitatea unor proceduri operaționale care descriu modul în care va examina și va pune în aplicare obligațiile operatorilor și ale proprietarilor prevăzute în prezenta lege, inclusiv modul în care aceasta va trata, evalua și aproba rapoartele privind pericolele majore, în care va trata notificările privind operațiunile la sondă și în care trebuie să fie stabilită frecvența inspecțiilor privind măsurile de control al pericolelor majore (inclusiv pentru mediu) referitoare la o anumită instalație sau activitate;
3. Obligativitatea unor proceduri care îi permit autorității competente să își îndeplinească atribuțiile fără a aduce atingere altor responsabilități legate, de exemplu, de operațiunile petroliere onshore și de regimurile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2006 ;
4. Procedurile detaliate de evaluare a rapoartelor privind pericolele majore necesită furnizarea tuturor informațiilor faptice și de altă natură, solicitate în temeiul prezentei legi, de către operator sau proprietar. Autoritățile competente se asigură că cel puțin cerințele pentru următoarele informații sunt specificate clar în ghidurile adresate operatorilor și proprietarilor:
a) toate pericolele previzibile, având potențialul de a provoca un accident major, inclusiv la adresa mediului, au fost identificate, riscurile acestora au fost evaluate și au fost identificate măsuri, inclusiv de urgență, pentru a controla riscurile;
b) sistemul de gestionare a siguranței și a mediului este descris în mod corespunzător, pentru a demonstra respectarea prezentei legi;
c) au fost descrise măsuri adecvate pentru verificarea de către organisme independente și pentru efectuarea auditului de către operator sau proprietar;
5. Atunci când efectuează o examinare amănunțită a rapoartelor privind pericolele majore, autoritatea competentă se asigură că:
a) toate informațiile faptice necesare sunt furnizate;
b) operatorul sau proprietarul a identificat toate pericolele de accidente majore previzibile în mod rezonabil, la adresa instalației și a funcțiilor acesteia, împreună cu eventualele evenimente potențiale de declanșare, precum și faptul că metodologia și criteriile de evaluare adoptate pentru evaluarea riscurilor de accidente majore, inclusiv factorii de incertitudine în analiză, au fost explicate în mod clar;
c) evaluările riscurilor au luat în considerare toate etapele relevante în ciclul de viață al instalației și au anticipat toate situațiile previzibile, inclusiv: (i) modul în care deciziile de proiectare, descrise în notificarea privind proiectarea, au ținut seama de gestionarea riscurilor, astfel încât să asigure aplicarea principiilor inerente de siguranță și de mediu; (ii) modul în care se vor derula operațiunile de la instalația aflată în funcțiune; (iii) modul în care operațiunile la sondă vor fi efectuate și suspendate temporar înainte de începerea producției de la o instalație de producție; (iv) modul în care se vor efectua operațiuni combinate cu o altă instalație; (v) modul în care instalația va fi dezafectată;
d) modul în care se intenționează punerea în aplicare a măsurilor de reducere a riscurilor, dacă acest lucru este necesar pentru a reduce riscurile la un nivel acceptabil;
e) dacă, în stabilirea măsurilor necesare pentru atingerea unor niveluri acceptabile de risc, operatorul sau proprietarul a demonstrat în mod clar faptul că a ținut seama de bunele practici relevante și de o apreciere bazată pe bunele practici de inginerie, cele mai bune practici de gestionare și de principiile privind factorii umani și organizaționali;
f) dacă măsurile și modalitățile de detectare și intervenție rapidă și eficientă la o situație de urgență sunt clar identificate și justificate;
g) modul în care modalitățile și măsurile de evacuare și de salvare menite să limiteze agravarea unui caz de urgență și să reducă impactul acestuia asupra mediului sunt integrate în mod logic și sistematic, ținând seama de condițiile probabile de urgență în care vor fi întreprinse;
h) modul în care cerințele sunt încorporate în planurile interne de intervenție în caz de urgență și dacă autorității competente ia fost transmisă o copie sau o descriere adecvată a planului intern de intervenție în caz de urgență;
i) dacă sistemul de gestionare a siguranței și a mediului descris în raportul privind pericolele majore este adecvat pentru a asigura controlul pericolelor majore în fiecare etapă a ciclului de viață al instalației și asigură respectarea tuturor dispozițiilor legale, precum și auditul și punerea în aplicare a recomandărilor de audit;
j) dacă sistemul de verificare de către organisme independente este explicat clar.