Exercitarea profesiei de bonă se realizează conform următoarelor principii:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea șanselor și nediscriminarea;
c) primordialitatea responsabilității reprezentantului legal al copilului cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;
d) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
e) respectarea demnității copilului;
f) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.