LexistoriaDreptul la drept.

Exercitarea profesiei de bonă

Azi

Legea 167/2014 · 5 articole

Articolul 5

(1) Poate exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă îndeplinește următoarele condiții:

a) este cetățean român sau străin cu domiciliul/reședința, de regulă, în aceeași localitate cu domiciliul/reședința copilului;

b) este cetățean străin cu drept de muncă în România și posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă;

c) are capacitate deplină de exercițiu, în condițiile legii;

d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; îndeplinirea acestei condiții se dovedește cu certificat medical eliberat în condițiile legii;

e) este aptă din punct de vedere psihologic; îndeplinirea acestei condiții se dovedește cu raportul de evaluare eliberat în condițiile legii;

f) nu are antecedente penale, cu excepția faptelor săvârșite din culpă, dovedite prin certificat de cazier judiciar.

(2) Prin titlu oficial de calificare a bonelor se înțelege:

a) certificatul obținut în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 375/2002 , republicată;

b) diploma, certificatul sau un alt titlu de bonă, recunoscute ori echivalate în conformitate cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Documentele care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) se actualizează anual.

Articolul 6

Exercitarea profesiei de bonă nu poate fi realizată de o persoană dacă:

a) locuiește împreună cu alte persoane care au suferit o condamnare penală definitivă, cu excepția celor care au săvârșit fapte penale din culpă, conform declarației pe propria răspundere, în situația în care îngrijirea copilului are loc la domiciliul/reședința bonei;

b) este decăzută din drepturile părintești prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-au fost interzise drepturile părintești ca pedeapsă complementară;

c) suferă de boli cronice transmisibile;

d) membrii de familie sau alte persoane care locuiesc cu aceasta suferă de boli cronice transmisibile, în situația în care îngrijirea copilului are loc la domiciliul/reședința bonei;

e) este dependentă de substanțe psihotrope sau stupefiante și/sau plante ori substanțe cu proprietăți psihoactive; prevederile se aplică și pentru membrii de familie sau alte persoane care locuiesc cu aceasta, în situația în care îngrijirea copilului are loc la domiciliul/reședința bonei;

f) i-a fost retras atestatul de asistent maternal.

Articolul 7

Exercitarea profesiei de bonă se poate realiza, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (3) , prin:

a) furnizarea serviciilor în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și o persoană juridică;

b) desfășurarea activității bonei ca persoană fizică autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1) În desfășurarea activității, bona îndeplinește, cel puțin, următoarele atribuții:

a) îngrijirea și supravegherea copilului;

b) hrănirea copilului;

c) acordarea primului ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului;

d) informarea reprezentantului legal al copilului cu privire la evoluția acestuia, precum și informarea de urgență a angajatorului referitor la apariția unor situații deosebite cu privire la copil;

e) însoțirea copilului la activități recreative, culturale, artistice, sportive și școlare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfășurarea unor asemenea activități, precum și realizarea de activități de educare și dezvoltare a deprinderilor de viață independentă;

f) alte atribuții convenite prin contract.

(2) Atribuțiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate în baza unui plan de activități, stabilit de comun acord cu reprezentantul legal al copilului, în funcție de nevoile copilului și ale familiei acestuia.

(3) Modelul planului de activități prevăzut la alin. (2) va fi stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi și va fi anexă la contractul individual de muncă/contractul de prestări servicii.

Articolul 9

Bona pierde calitatea de a profesa și de a desfășura activități de îngrijire și supraveghere a copilului în următoarele situații:

a) în cazul în care nu mai este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) ;

b) nu sunt respectate prevederile art. 5 alin. (3) ;

c) intervine una dintre situațiile prevăzute la art. 6 .