(1) Deoarece conform prevederilor art. 3 pct. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, transportul rutier efectuat între municipiul București și localitățile județului Ilfov este definit ca transport local, prevederile art. 19 , art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. v) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, nu se aplică în cazul transportului în regim de taxi efectuat cu autovehiculele taxi prevăzute la alin. (2) .

(2) Autovehiculele taxi care fac obiectul prevederilor alin. (1) vor fi stabilite prin protocol încheiat între Consiliul General al Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu consultarea asociațiilor reprezentative, și vor avea atașat pe portieră, alături de ecusonul atribuit, un ecuson suplimentar, stabilit prin protocolul respectiv.