(1) În procesul reinserției sociale, recuperarea fizică și/sau recuperarea/reabilitarea psihică a invalizilor și răniților participanți la acțiuni militare, misiuni și operații se pot/poate realiza și prin participarea acestora la evenimente sportiv-recreative organizate, potrivit aptitudinilor lor, în țară sau în străinătate de către instituțiile din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională sau de către alte organizații naționale ori internaționale cu care acestea cooperează.

(2) Pentru evenimentele sportiv-recreative organizate în străinătate, persoanele prevăzute la alin. (1) și, după caz, însoțitorii acestora, membrii de familie, precum și persoanele cu atribuții în procesul de pregătire și desfășurare a respectivelor evenimente beneficiază de drepturile stabilite pentru personalul propriu trimis în misiune temporară în străinătate.

(3) Fondurile destinate achiziției de echipamente sportive, dispozitive și a altor materiale necesare desfășurării antrenamentelor și participării la activități complementare celor prevăzute la alin. (1) , precum și fondurile necesare asigurării transportului, acreditării, cazării, diurnei și a altor bunuri și servicii, prevăzute de lege, pentru competitori, rezerve, staff tehnic și alte persoane care fac parte din delegație, se asigură din bugetul instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, în condiții stabilite prin ordin al conducătorului instituției.