(1) Acordarea drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru personalul participant la acțiuni militare, misiuni și operații revine instituției din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională în care acesta a fost încadrat pe timpul participării.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător pentru familia, părinții și urmașii personalului participant.

(3) În situația transferului/(re)încadrării/rechemării în activitate a personalului participant la altă instituție din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, drepturile prevăzute de prezenta lege se acordă de către instituția de unde s-a transferat/unde a fost inițial încadrat, potrivit ordinului conducătorului instituției respective.

(4) Plata drepturilor bănești acordate în condițiile prezentei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat se asigură din bugetul casei sectoriale de pensii în evidențele căreia se află aceștia.