(1) În exercitarea atribuțiilor care rezultă din aplicarea prezentei legi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu structurile subordonate, după caz:

a) asigură publicarea ofertelor de vânzare pe site-ul propriu;

b) asigură verificarea exercitării dreptului de preempțiune;

c) verifică îndeplinirea condițiilor legale de vânzare de către preemptorul sau potențialul cumpărător, prevăzute de prezenta lege;

d) emite avizele prevăzute la art. 9 alin. (1) și (2) necesare încheierii contractului de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, avizul prevăzut la art. 10 alin. (3) , precum și procesul-verbal prevăzut la art. 9 alin. (6) necesar pronunțării unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare;

e) constată contravențiile și aplică sancțiunile prevăzute de prezenta lege, prin personalul împuternicit, conform prevederilor art. 17 .

(2) Se instituie Registrul unic național privind circulația și destinația terenurilor agricole situate în extravilan, denumit in continuare Registru unic, sistem electronic, constituit pe baza datelor și informațiilor furnizate de către autoritățile administrației publice locale, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

(3) Registrul unic se realizează, se actualizează și se administrează de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(4) Instituțiile prevăzute la alin. (2) au obligația de a transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale datele și informațiile referitoare la parcurgerea etapelor procedurale, documentele cadastrale și actele translative de proprietate ale terenurilor agricole situate în extravilan.

(5) Procedura privind realizarea, actualizarea și administrarea Registrului unic, precum și modalitățile de transmitere a datelor și informațiilor de către instituțiile prevăzute la alin. (2) se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(6) Finanțarea cheltuielilor privind realizarea Registrului unic prevăzut la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.