(1) Constituie contravenție silvică, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei:
a) modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice silvice în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu;
b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase de către ocoale silvice la proprietarii de fond forestier și/sau vegetație forestieră din afara fondului forestier care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare/prestație silvică în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau expiră anterior termenului de reprimire a parchetului;
c) constituirea actului de punere în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare, în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu;
d) abrogată;
e) aprobarea și/sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare a masei lemnoase fără amenajament silvic în vigoare, pentru suprafețele de fond forestier pentru care legea obligă la existența unui amenajament silvic, cu excepția prevederilor art. 20 alin. (3¹) din Legea nr. 46/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care prin aceasta nu s-a creat niciun prejudiciu.
(2) Abrogat.