(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) exploatarea masei lemnoase din partizi contractate, fără autorizație de exploatare și proces-verbal de predare-primire a parchetului. Dacă fapta contravențională este săvârșită de către operatori economici atestați pentru exploatări forestiere, instituția din care face parte agentul constatator care a constatat fapta solicită Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru lucrări de exploatare forestieră sancțiunea retragerii certificatului de atestare, în condițiile legii. Materialele lemnoase rezultate în urma exploatării se confiscă;

b) exploatarea masei lemnoase din parchete în afara termenelor prevăzute în autorizația de exploatare sau în actul de constatare încheiat la expirarea termenului înscris în autorizația de exploatare;

d) autorizarea spre exploatare de către ocoalele silvice a partizilor constituite în păduri ai căror proprietari nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuității;

e) exploatarea masei lemnoase de către persoanele fizice în alte condiții decât cele prevăzute la art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 46/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

f) cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, încheiate în urma licitațiilor/negocierilor, în alte condiții decât cele prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;

g) amplasarea pe arbori a curselor feromonale echipate cu nade sau alți atractanți pentru inducerea atacului de gândaci de scoarță, în alte condiții decât cele prevăzute în instrucțiunile în vigoare.

h) lăsarea de arbori marcați și netăiați în parchete, constatați după întocmirea procesului-verbal de reprimire. Sancțiunea se aplică dacă numărul arborilor marcați și netăiați în parchete, constatați după întocmirea procesului-verbal de reprimire, este mai mare de 1% din numărul arborilor inventariați în cadrul actului de punere în valoare.

i) autorizarea la exploatare a partizilor prin care se depășește durata maximă de exploatare a masei lemnoase, prevăzută de Instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, emise în baza art. 62 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunea se aplică șefului de ocol.

(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei, care se aplică membrilor comisiei de preselecție, neluarea de către comisia de preselecție a măsurii de respingere a participării pentru următoarele fapte ale operatorilor economici:

a) nedepunerea documentelor prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică sau dacă documentele depuse sunt incomplete ori nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul;

b) dacă au datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate publică a statului sau față de proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, atât operatorul economic, cât și grupul de operatori economici din care face parte, după caz;

c) dacă nu au capacitate de exploatare disponibilă, conform certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră și anexei la acesta;

d) abrogată;

e) abrogată;

f) abrogată;

g) dacă producătorii din industria mobilei, care au drept de preempțiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preț și în condiții egale de vânzare, nu dețin atestatul referitor la capacitatea de industrializare a lemnului fasonat provenit din fondul forestier proprietate publică a statului.

(3) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei necompletarea anexei certificatului de atestare a operatorilor economici de către emitentul autorizației de exploatare a masei lemnoase pe picior, la momentul emiterii autorizației de exploatare.