LexistoriaDreptul la drept.

Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor

Azi

Legea 173/2008 · 12 articole

Articolul 7

(1) Activitatea de intervenții active în atmosferă se desfășoară prin implementarea și exploatarea operațională și/sau de cercetare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, denumit în continuare sistem.

(2) Sistemul reprezintă o concepție unitară de organizare, monitorizare și gestionare a activității, care are ca rezultat realizarea în România a unor structuri operaționale și/sau de cercetare, coerente, unitare, sigure și eficiente în domeniu.

(3) Implementarea sistemului se face eșalonat, pe baza unui program de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, denumit în continuare program.

(4) Activitățile de cercetare, dezvoltare tehnologică și alte acțiuni conexe acestora privind sistemul revin gestionarului activității, în colaborare cu proiectantul general al acestuia.

(5) Programul este național, strategic, pe termen lung, interdisciplinar, cu caracter bivalent: de cercetare și operațional.

Articolul 8

(1) Programul se elaborează de Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, denumită în continuare administrație, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2) Etapele anuale ale programului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, prin care se aprobă obiectivele și se alocă fondurile necesare acestora, aprobate prin legea bugetului de stat, având ca ordonator principal de credite și inițiator autoritatea coordonatoare a activității.

(3) Activitățile principale prevăzute în etapele anuale au caracter de cercetare-dezvoltare tehnologică, de proiectare, instruire, atestare și reatestare, investiții, precum și activități de servicii de protecție în folosul populației și al operatorilor economici, după caz, și menționate ca atare.

Articolul 9

Programul se realizează de către administrație, cu participarea proiectantului general și a beneficiarilor interni ai acestor activități, precum și prin colaborare internațională, transfrontalieră, regională, europeană și mondială.

Articolul 10

Proiectantul general al sistemului, definit în anexa nr. 1 pct. 18, elaborează, împreună cu administrația, concepția de realizare a acestuia și avizează documentele, conform prezentei legi.

Articolul 11

(1) Structura sistemului cuprinde:

a) o structură proprie, formată din: centre zonale de coordonare, unități operaționale și/sau de cercetare pentru desfășurarea activității, zone de comparație pentru monitorizarea obiectivă a activității și puncte de combatere a grindinei, precum și din orice alte structuri care desfășoară activități de modificare artificială a vremii, cu infrastructura informatică, de comunicații și logistică aferentă;

b) unități colaboratoare din domeniul meteorologiei, navigației aeriene și cercetării științifice.

(2) Structura sistemului se dezvoltă treptat, conform prevederilor cuprinse în program și în concordanță cu evoluția tehnico-științifică mondială și cu legislația în domeniu.

(3) În structura sistemului se includ componentele realizate prin investiții de stat și private, pentru asigurarea unei funcționări coerente a acestuia.

(4) Activitatea se desfășoară în exclusivitate în cadrul structurii sistemului, indiferent de forma de proprietate sau de operare a mijloacelor tehnice utilizate sau de organizare existente în România și sub controlul autorității de coordonare a acesteia.

(5) Structura sistemului, prevăzută prin program, este prezentată în anexa nr. 2.

Articolul 12

Componenta economică a programului reprezintă valoarea procentuală a protecției la fenomenele meteorologice periculoase sau dăunătoare, asigurată prin exploatarea sistemului, în beneficiul direct al exploatațiilor agricole. Metodologia de calcul al acesteia se stabilește prin procedurile elaborate de administrație și se aprobă odată cu normele de aplicare a legii.

Articolul 13

Componenta socială a programului o reprezintă protecția generală a populației la acțiunea fenomenelor meteorologice periculoase sau dăunătoare. Metodologia de calcul al valorii procentuale a protecției populației se stabilește prin procedurile elaborate de administrație și se aprobă odată cu normele de aplicare a prezentei legi.

Articolul 14

1. de la bugetul de stat, prin bugetul de venituri și cheltuieli al administrației, aprobat conform legilor în vigoare, pentru: 2. din credite externe, cu sau fără garanție guvernamentală, pentru investițiile ocazionate de implementarea sistemului; 3. de la societățile de asigurări, exploatațiile agricole și/sau de la alți beneficiari, pentru mijloacele tehnice consumate de către operatorii sistemului la exploatarea acestuia; 4. de la exploatațiile agricole, cărora le este asigurată protecția împotriva grindinei, pentru cheltuielile de funcționare a grupurilor de combatere a grindinei, care au mijloace tehnice de combatere în proprietate sau primite prin concesionare de la administrație.

(1) Finanțarea programului se asigură de la bugetul de stat, prin credite externe cu garanție guvernamentală, din surse interne de la societățile de exploatații agricole și/sau societățile de asigurări și alte surse atrase, astfel:

a) cheltuieli de investiții, ocazionate de implementarea și dezvoltarea sistemului, inclusiv pentru cele efectuate în acest scop la alte instituții decât administrația (societăți comerciale executante ale obiectivelor din program);

b) cheltuieli de funcționare a sistemului;

c) cheltuieli proprii administrației sistemului și unităților din structura sa (de personal, autorizări, atestări și reatestări, materiale de întreținere ocazionate de inspecții, monitorizare și relații internaționale);

d) cheltuieli de cercetare-dezvoltare tehnologică, pentru mijloacele tehnice și tehnologiile utilizate, realizate în România;

e) cheltuieli de funcționare a instituțiilor de monitorizare a activității din zona de comparație și zona protejată;

f) cheltuieli pentru organismele consultative;

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) pct. 1 lit. b) se asigură integral pentru fiecare unitate timp de 5 ani de la omologarea și punerea în funcțiune a acesteia.

(3) Nivelul fondurilor destinate obiectivelor din program se solicită de către administrație, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anual, prin hotărâre a Guvernului, fiind menționat pentru fiecare obiectiv, și se aprobă prin legea bugetului de stat.

Articolul 15

(1) Exploatarea sistemului se realizează prin operatori de sistem selectați de administrație, care stabilește caietele de sarcini privind exploatarea acestuia, pentru fiecare unitate componentă.

(2) Operatorii sistemului sunt, de regulă, societăți comerciale cu regim special de funcționare, care corespund criteriilor de selecție, licențiere, monitorizare, atestare, garanții și patrimoniu și care prestează servicii de intevenții active în atmosferă.

(3) Activitatea operatorilor sistemului pentru exploatarea unităților din structura sistemului se desfășoară pe bază de contract cu centrele zonale de coordonare, aprobat de administrația sistemului, în condițiile prezentei legi.

(4) Activitatea operatorilor sistemului se evidențiază prin documente operaționale, care constituie acte de certificare a serviciilor prestate.

(5) Eficiența fizică a acțiunii de combatere a grindinei, efectuată de operatorii sistemului, este constatată de administrație și/sau de centrele zonale. Rapoartele instituțiilor de monitorizare constituie acte opozabile în acțiunile juridice ocazionate de neasigurarea protecției la căderile de grindină.

(6) Eficiența fizică a celorlalte operațiuni specifice domeniului se determină de către administrație și de către instituția de monitorizare, precum și de către beneficiar, după caz.

(7) Operatorii sistemului primesc și predau patrimoniul unităților din sistem pe bază de proces-verbal, al cărui model este prevăzut în procedurile administrației, aprobat prin normele de aplicare a prezentei legi, și asigură utilizarea acestuia exclusiv în scopul acțiunii de intervenție.

(8) Distrugerile, defecțiunile tehnice ori dispariția mijloacelor tehnice și/sau a utilităților se constată în comun de reprezentanții administrației și ai operatorului sistemului, acționând potrivit prevederilor prezentei legi.

Articolul 16

(1) Omologarea și punerea în funcțiune a fiecărei unități din structura sistemului se prevăd în program.

(2) Omologarea și punerea în funcțiune a unității se execută în conformitate cu un program de omologare, elaborat de administrație în colaborare cu proiectantul general al sistemului și/sau cu partenerul extern, și se avizează de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Transporturilor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și de proiectantul general al sistemului.

(3) Omologarea și punerea în funcțiune sunt activități de cercetare științifică care includ verificări, teste, simulări și elaborarea tehnologiei și care sunt specifice fiecărei unități.

(4) Activitățile privind omologarea și punerea în funcțiune se realizează de către o comisie de omologare numită de administrație, din care fac parte reprezentanții instituțiilor prevăzute la alin. (2), la nivel de secretar de stat.

(5) Comisia încheie un act de omologare, pe baza dosarului de omologare, care constituie document justificativ pentru începerea perioadei de 5 ani de exploatare pentru cercetare și/sau de activitate operațională, în care finanțarea se asigură de la bugetul de stat.

(6) Modelul programului de omologare, al actului de omologare și cuprinsul dosarului de omologare sunt prevăzute în procedurile administrației și aprobate odată cu normele de aplicare a prezentei legi.

Articolul 17

(1) Managementul programului se realizează de către administrație, care colaborează în acest scop cu instituțiile implicate.

(2) Elaborarea programului se realizează de către administrație, se avizează de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, de proiectantul general al sistemului și de consiliul consultativ și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(3) Programul se elaborează pe o perioadă de minimum 15 ani, se corectează și se precizează prin obiective stabilite pentru fiecare etapă anuală de dezvoltare.

Articolul 18

(1) Monitorizarea activității se realizează de către organizații neguvernamentale, care operează în zona de comparație și în zona protejată (țintă), organizată pe lângă fiecare unitate.

(2) Organizarea, dotarea și exploatarea zonelor de comparație fac parte integrantă din activitatea de implementare a sistemului și se prevăd în program prin grija administrației.

(3) Selecția organizației care monitorizează activitatea se execută de către administrație, pe bază de criterii de selecție aprobate odată cu normele de aplicare a prezentei legi.

(4) Documentele monitorizării sunt opozabile terților.

(5) Mijloacele și echipamentele necesare activității organizațiilor neguvernamentale de monitorizare se predau și se primesc de către administrație.

(6) Pentru activitatea de monitorizare, administrația alocă fonduri și mijloace în limita obiectivelor prevăzute în program și care se includ în obiectivele etapelor anuale.

(7) Persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure accesul în zona protejată și în zona de comparație al personalului și inspectorilor implicați în acțiuni de monitorizare, pe baza unei împuterniciri eliberate de administrație, al cărei model se prezintă în normele de aplicare a prezentei legi.